Malala s-a întors acasă

227

Malala Yousafzai, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, s-a întors săptămâna trecută pentru prima dată în Pakistan, la șase ani de când, adolescentă fiind, a fost împușcată în cap de un militant taliban, în urma campaniei pe care aceasta o purta pentru educarea femeilor.

„În ultimii cinci ani am tot visat să mă întorc acasă, să mă întorc în ţara mea. În sfârșit sunt acasă”, a declarat Malala.

Televiziunea locală a arătat-o cu părinţii ei la Aeroportul Internaţional „Benazir Bhutto”, din Pakistan, de unde a plecat într-un convoi de aproape 15 vehicule, multe dintre ele ale poliţiei puternic înarmate. Drumurile care duc spre casa ei, din Mingora, au fost, de asemenea, blocate. Yousafzai a fost condusă la biroul prim-ministrului, Shahid Khaqan Abbasi Abbasi, sub măsuri stricte de securitate, iar programul ei pentru călătoria de patru zile este strict supravegheat. Deși o nouă școală finanţată de Fundaţia Malala va fi inaugurată în Mingora, zona în care a copilărit Malala, reprezentanţi ai forţelor de securitate au declarat că este puţin probabil ca ea să viziteze zona.

Întoarcerea neanunţată a Malalei a stârnit un val de reacţii în presă. Pe de o parte, venirea ei a fost aplaudată ca fiind un act de curaj, iar, pe de altă parte, a fost interpretată ca o încercare de a crea tulburări și disensiuni. Deși, pe plan internaţional, laureata Premiului Nobel a devenit un simbol pentru drepturile omului și este văzută ca un etalon pentru educaţia fetelor, în Pakistan opiniile sunt împărţite. Unii conservatori o consideră „agent al Occidentului”, care are misiunea de a face de rușine Pakistanul.

Totuși, Yousafzai a susţinut mereu Pakistanul și a vorbit adesea în limba pakistaneză, întotdeauna promiţând să se întoarcă acasă. La 23 martie, de Ziua Naţională a Pakistanului, Yousafzai a scris: „Îmi amintesc de casă, de felul cum jucam cricket pe acoperișuri și cântam imnul naţional la școală. La mulţi ani, Pakistan!”

„O salutăm pe Malala. Este una dintre fiicele noastre tinere și strălucitoare, iar pakistanezii ar trebui să o respecte. Întoarcerea ei acasă este o evoluţie pozitivă. Ea se va întâlni cu mai multe personalităţi, dar itinerariul ei nu este dezvăluit din motive de securitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Străini, Muhammad Faisal. Și Marvi Memon, un lider senior al partidului de guvernământ, a salutat revenirea fetei, declarând că ziua întoarcerii este „o zi specială” pentru ţară.

În cadrul unei ceremonii organizate la cabinetul premierului, Malala a declarat că va continua lupta pentru educaţia fetelor din Pakistan. Premierul a lăudat-o, spunând că este fericit să o primească acasă, unde spune că terorismul a fost eliminat. Ministrul de informaţii al Pakistanului, Maryam Aurangzeb, și înalţi oficiali guvernamentali au fost de asemenea prezenţi la reuniune. Liderul opoziţiei, Imran Khan, a declarat joi că întoarcerea Malalei este un semn al înfrângerii extremismului din ţară.

În 2007, militanţii islamici au preluat regiunea Văii Swat, unde s-au impus reguli brutale, sângeroase. Oponenţii au fost uciși, oamenii au fost biciuiţi public pentru presupuse încălcări ale Șariei, femeilor le era interzis să meargă la piaţă, iar fetele au fost oprite să meargă la școală.

Valea Swat se confruntă în continuare cu atacuri ocazionale, deși armata a restabilit în mare parte pacea de la preluarea zonei. Totuși, în februarie, un atentat sinucigaș a ucis 11 soldaţi, ceea ce arată că ameninţarea încă mai există. Șeful talibanilor din Pakistan, Mullah Fazlullah, nu a fost încă prins și se crede că se ascunde în vecinătatea Afganistanului.

În timpul unei apariţii recente la Forumul Economic Mondial de la Davos, Yousafzai le-a cerut femeilor să „schimbe lumea” fără să aștepte ajutorul bărbaţilor. „Nu le vom cere bărbaţilor să schimbe lumea, o vom face singure”, a afirmat Malala. „Ne vom ridica, vom vorbi și vom schimba lumea”, a adăugat ea.