Este sau nu cafeaua cancerigenă?

368

Pachetele de cafea comercializate în California, SUA, vor trebui să fie însoţite de un mesaj de avertizare cu privire la posibila apariţie a cancerului, a decis o instanţă judecătorească din statul american, la finalul a opt ani de proces intentat de un ONG marilor producători de cafea.

Consiliul de Educaţie și Cercetare a Substanţelor Toxice, un grup non-profit, a dat în judecată Starbucks și alte 90 de companii, inclusiv magazine alimentare, în baza unei legi a statului care prevede afișarea pe etichete a diverse avertizări privind o gamă largă de substanţe chimice din produsele comercializate care ar putea duce la apariţia cancerului. Una dintre aceste substanţe chimice este acrilamida, un agent carcinogen cunoscut, care este produs în mod natural în urma încălzirii puternice a alimentelor bogate în amidon. Aceasta apare și în boabele de cafea atunci când sunt prăjite.

„În timp ce reclamantul a oferit dovezi conform cărora consumul de cafea este legat de creșterea riscului de afectare a fătului, a sugarilor, a copiilor și a adulţilor, experţi medicali și epidemiologi ai inculpaţilor au depus mărturie că aceștia nu au prezentat nicio dovadă asupra cauzalităţii”, a explicat Elihu Berle, judecător superior al curţii. Însă „pârâţii nu și-au îndeplinit sarcina de a dovedi (…) că consumul de cafea aduce vreun beneficiu sănătăţii umane” și nici nu au reușit să prezinte suficiente dovezi cum că riscul presupus de prezenţa acrilamidei ar fi nesemnificativ. Așadar, judecătorul a decis că producătorii trebuie să își avertizeze consumatorii cu privire la potenţialele riscuri asupra sănătăţii.

Însă companiile producătoare de cafea au pretins că substanţa chimică este prezentă la niveluri inofensive și ar trebui să fie scutită de lege, deoarece rezultă în mod natural din procesul de prăjire, iar îndepărtarea acrilamidei din produs fără ca aroma să nu fie afectată ar fi imposibilă. Consiliul susţine că, dacă producătorii de chipsuri au putut să scoată substanţa periculoasă din procesul de prăjire al cartofilor fără să schimbe gustul, atunci și producătorii de cafea ar trebui să facă la fel.

Totuși, multe dintre companiile producătoare de cafea au publicat deja etichete cu avertismentul că acrilamida se găsește în cafea și se află printre substanţele care pot provoca apariţia cancerului. Cu toate acestea, multe dintre inscripţii se află în locuri unde sunt greu vizibile de către cumpărători. Forbes notează că acrilamida se găsește de asemenea într-o gamă largă de produse alimentare, cum ar fi cartofii prăjţti, chipsurile de cartofi, biscuiţii, pâinea, cerealele pentru micul dejun, măslinele negre conservate, sucul de prune.

Părerile privitoare la potenţialul cancerigen al cafelei sunt împărţite și justificate cu studii variate.

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancerului, nu există dovezi solide pentru un verdict de „efect cancerigen al consumului de cafea”, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos cafeaua de pe lista produselor cancerigene în 2016.

Pe de altă parte, potrivit Societăţii Americane de Cancer, studiile au arătat că acrilamida crește riscul de apariţie a cancerului la șobolani și la șoareci atunci când substanţa este plasată în apa de băut a animalelor în doze de la 1.000 la 10.000 de ori mai mari decât nivelurile la care oamenii ar putea fi expuși prin intermediul produselor alimentare. Deși Societatea nu știe încă cum se vor traduce rezultatele la om, aceasta sugerează totuși o limitare a aportului de acrilamidă.

În ceea ce privește studiile pe oameni, Societatea Americană pentru Cancer notează: „Majoritatea studiilor efectuate până în prezent nu au reușit să demonstreze o legătură de cauzalitate între consumul de cafea și apariţia cancerului la om. Pentru anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul la rinichi, cancerul endometrial și cel ovarian, rezultatele au fost neclare, și în prezent nu s-a dovedit că există tipuri de cancer a căror apariţie să fie cauzată exclusiv de aportul de acrilamidă.”

Studii efectuate au demonstrat însă, în mod repetat, alte efecte negative ale consumului de cafea. Astfel, consumul a peste 4 căni de cafea zilnic este legat de riscul decesului timpuriu. Un studiu al Mayo Clinic a constatat că bărbaţii care beau mai mult de patru cești de cafea zilnic au avut o creștere cu 21% a mortalităţii, însă în același timp bărbaţii erau fumători și sedentari. Printre alte efecte legate de consumul de cafea se numără creșterea tensiunii, iar tinerii consumatori au un risc mai mare de a dezvolta afecţiuni cardiovasculare. Consumul ridicat de cafea poate provoca și incontinenţă urinară, conform unui studiu efectuat de cercetători de la Universitatea din Alabama.

Printre alte efecte negative se mai numără insomnia, indigestia, durerile de cap, reducerea fertilităţii, alergii, dar și anxietate și atacuri de panică.

DISTRIBUIE: