Ameninţarea teroristă în Europa – semn al timpului sau psihoză?

29

Administraţia americană a emis ieri o avertizare pentru cetăţenii săi care intenţionează să călătorească în statele Europei. Locurile vizate sunt punctele de mare atracţie turistică, transportul public și aeroporturile. Știre a zilei pe toate agenţiile de presă, informaţia are deopotrivă caracteristici de semn al timpului, dar și de psihoză în urma propagandei anti-terorism.

   

     Avertizarea în sine nu privește interdicţia sau evitarea călătoriilor, ci doar o precauţie în timpul deplasării. Ministerul de externe american a mai emis astfel de avertizări și în trecut, de la atacurile cu bombă din Spania din 2004, cele din Londra în 2005 până la evenimentele de luna trecută, când o biserică a ameninţat că va incendia Coranul. Mediafax notează că acesta este primul nivel de avertizare, următorul fiind acela de a evita deplasarea. În plus, avertizarea este generică, nu privește o anume ţară, ci întregul continent al Europei.

    America trăiește de ani de zile în această stare, în care cetăţenilor li se cere să fie conștienţi cu privire la un risc terorist și să fie atenţi la posibile indicii ale unor astfel de planuri de atac. Totuși, nici SUA și nicio altă ţară nu a impus în acest moment un grad de alertă ridicat echivalent cu anunţul unui atac terorist iminent și de mare risc.

Iniţiativa oficialilor americani vine în contextul în care în utimele zile au apărut în presă informaţii cu privire la dejucarea unor atentate teroriste în care erau vizate ţinte europene. Între ţinte se află în special puncte de mare atracţie turistică, precum Turnul Eiffel sau Catedrala Notre Dame din Paris, Turnul Londrei sau Turnul TV, Hotelul Adlon și Gara Centrală din Berlin.

    Observaţiile sau speculaţiile din presă dar și măsurile luate de unele state au ca punct de plecare declaraţiile lui Ahmad Sidiqi, capturat de militarii americani la Kabul în Afganistan. Der Spiegel scrie că Sidiqi, cetăţean german plecat la instruire militantă teroristă în Afganistan, este pionul principal al noilor dezvăluiri, și afirmaţiile sale sunt evaluate de experţi pentru a le hotărî crediblitatea.

    El susţine că planul vizează atât atacuri stil Mumbay, unde ţintele au fost zone intens populate (hotel, gară), dar și atacuri în care teroriștii se aruncă în mijlocul mulţimilor cu arme și trag la întâmplare, încercând să ucidă cât mai multe persoane înainte de a fi prinși. Sidiqi susţine și că Bin Laden ar fi aprobat personal planurile de atac și ar fi sponsorizat o parte a cheltuielilor necesare desfășurării lor.

    ABC News citează surse din interiorul serviciilor de spionaj coform cărora, teroriștii sunt in etapa în care ţintele sunt deja selectate, programul de supraveghere a acestor obiective e finalizat și sunt pregătiţi în orice moment să lanseze atacurile. Un aspect important este acela că s-ar viza atacuri simultane asupra mai multor obiective de mare impact, în mai multe ţări.

    Associated Press citează oficiali americani și pakistanezi care confirmă că în zonele din nordul Pakistanului, unde triburile își fac legea lor, în afara legii, se află zeci de militanţi teroriști cu cetăţenie europeană. Un fost pilot de avion F-16 din armata turcă se află între ei. „Ceea ce ne spune că unii dintre oamenii care vin aici sunt foarte bine educaţi", a declarat un oficial pakistanez sub protecţia anonimatului. Al Qaida este prima pe lista organizaţiilor suspectate că exploatează în scopuri proprii dreptul acestor cetăţeni de a călători liber în metropolele europene. 

    Un oficial al administraţiei Obama a confirmat pentru CNN că președintele și echipa de securitate s-au întâlnit vineri noaptea, sâmbătă dimineaţa și apoi din nou duminică dimineaţa. În cursul zilei de duminică a fost emisă avertizarea, al cărei text poate fi consultat aici.

    Autorităţile britanice au modificat și ele duminică avertizarea de călătorie pentru cetăţenii lor care vizitează Franţa și Germania. De la nivelul de pericol „substanţial/general" la cel de „înalt". Oficialii britanici nu au specificat dacă există legătură directă între  decizia lor și poziţia americanilor. Cu toate acestea au fost întărite serviciile de securitate personală ale reprezentanţilor casei regale britanice, în special a tânărului prinţ Harry, care are un stil de viaţă axat pe distracţie.

    Totuși, alte guverne europene au afirmat duminică faptul că nu vor ridica nivelul de alertă. Ministrul de externe francez a susţinut că avertizarea americană vine „pe aceeași linie cu recomandările generale pe care le-am adresat populaţiei franceze". Cu toate acestea, „ameninţarea teroristă rămâne ridicată în Franţa, iar nivelul de alertă rămâne neschimbat, la nivelul roșu."

    Ministerul german de interne a informat că nu va modifica nivelul de alertă de data aceasta. Purtătorul de cuvânt al ministerului spaniol de interne a afirmat, de asemenea, că nivelul de alertă teroristă rămâne la poziţia a doua, adică „înalt risc probabil", neschimbat din ianuarie. Fără a oferi alte detalii, reprezentaţii Comisiei Europene au anunţat: „ne aflăm în contact cu partenerii noștri americani și monitorizăm situaţia"