Desfiinţarea zonei euro şi revenirea la monedele naţionale le va permite ţărilor europene să revină la creştere economică, a declarat Cristopher Smallwood, economist la Capital Economics.
„În interesul sănătăţii economice şi al succesului Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiinţată. În condiţiile actuale, membrii cei mai slabi ai uniunii monetare, respectiv Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, riscă să se confrunte cu o perioadă lungă, ani sau chiar decenii de scădere economică şi deflaţie", a mai spus Smallwood.
Revenirea la monedele naţionale care pot fi lăsate să se deprecieze ar permite economiilor mai slabe ale continentului european să îşi relanseze exporturile şi să devină mai competitive, notează Mediafax.











