Cutremur în Italia: 22 de morţi, 350 de răniţi, 41 de replici

72

Nord-estul Italiei este afectat de două cutremure violente care au provocat, în ultimele 10 zile, moartea a 22 de persoane, potrivit Institutului naţional de geofizică şi vulcanologie (INGV), citat de AFP.

Primul cutremur a avut magnitudinea de 6 grade și s-a petrecut pe 20 mai, în apropiere de Mirandola, în nord-vestul Bolognei. Al doilea cutremur a avut 5,8 grade și a fost însoţit de 41 de replici, cea mai puternică ajungând la 3,45 grade pe scara Richter. Cutremurul resimţit ieri a lăsat în urmă 16 morţi, un dispărut și 350 de răniţi, potrivit The Guardian.

În total, 14.000 de persoane au rămas fără locuinţe, fie pentru că acestea au fost avariate, fie pentru că se tem să se întoarcă în casele lor, scrie Gândul.

Cutremurul a fost resimţit în toată zona central-nordică a Italiei, de la Bolzano, în apropiere de frontiera cu Austria, până la Milano şi în Toscana.