Un cutremur dublu a cauzat tsunamiul din 2009

38

Un ciudat cutremur dublu a fost responsabil pentru tsunamiul care a devastat o parte din Sudul Pacificului în 2009, informează BBC.     Un cutremur iniţial de 8.1 magnitudine a fost imediat urmat de unul de 8.0. Rezultatul acestui eveniment extrem de rar a fost devastarea a două insule din Sudul Pacificului, Tonga şi Samoa, şi moartea a 192 de persoane. Distrugerile au fost provocate de o serie de 4 valuri mai mari de 5 metri care au lovit succesiv ţărmurile. Cauzele tsunamiului au fost studiate de o echipă internaţională condusă de profesorul Thorne Lay de la Universitatea din California, SUA. Rezultatele au fost publicate în revista „Nature".     Cutremurul a fost neobişnuit şi din cauza locaţiei primului fenomen. Toate marile cutremure se formează acolo unde părţi din suprafaţa Pământului, plăcile tectonice, se lovesc una de cealaltă. Totuşi, cutremurul Tonga iniţial a avut loc la aproximativ 100 km distanţă faţă de cea mai apropiată graniţă de plăci tectonice. O parte din crusta Pământului a fost târâtă sub o altă placă, îndoindu-se. Presiunea a făcut ca placa să cedeze aproape de mjiloc, trimiţând şocuri spre suprafaţă. În aceste condiţii, cutremurul din 2009 este unul dintre cele mai mari cutremure monitorizate în ultimii 100 de ani.     Zona Pacificului este una dintre cele mai active din punct de vedere geologic. Cutremurele şi tsunamiurile sunt fenomene obişnuite, mai ales în partea Cercului de foc, cunoscut din cauza numeroşilor vulcani. În 26 decembrie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 9.1 și fenomenul tsunami care l-a urmat a cauzat moartea unui sfert de million de oameni, în cele 14 ţări răspândite în oceanele Pacific şi Indian. Evenimentul a rămas cunoscut sub numele de „Boxing Day Tsunami".