Drama oceanelor poate deveni coşmarul nostru

160

În anul 1965, apărea pe piaţă „Dune", un roman SF, care anunţa un viitor sumbru pentru o planetă îndepărtată: lipsa apei. Astăzi scenariul nu doar pare posibil, ci este o realitate care începe să se contureze.

Cu toate că 71% din suprafaţa pământului este acoperită de ape, peste un miliard de oameni nu au acces la apă potabilă, iar apa poluată cauzează 80% din îmbolnăvirile şi decesele din ţările în curs de dezvoltare, ucigând un copil la fiecare opt secunde, potrivit unor cercetări realizate de Comisiile pentru Mediu a Parlamentului European. Iar cauza principală a deceselor este poluarea mărilor şi oceanelor.

În fiecare an, apa este poluată cu echivalentul a 100.000 de camioane de deşeuri de plastic (sticle, tacâmuri de unică folosinţă, pungi) ce sunt aruncate în râuri şi ajung în mări şi oceane sau sunt luate de valuri de pe plajă şi duse în larg.

Rareori poţi vedea plastic la suprafaţa apei, deoarece degradarea mecanică cauzată de valuri şi impactul cu rocile transformă plasticul în bucăţele de mărimea unui bob de orez, care ajung în straturile de adâncime. Acolo însă densitatea de plastic este de aproape 100 de ori mai mare decât în urmă cu 40 de ani.

Cea mai mare concentrare de plastic din ocean se numeşte „Marele petic de reziduri din Pacific", dar acesta este doar una dintre zonele problemă. În prezent, există 8 zone cu o densitate mare de plastic: 3 se află în Oceanul Atlantic, 4 în Pacific şi 1 în Oceanul Indian.

O problemă „veche" de…40 de ani

În anii 50, industria mondială producea numai 5 milioane de tone de plastic, în medie două kilograme de persoană. Astăzi, fiecare persoană din ţările civilizate foloseşte anual 100 de kilograme de plastic, la care se adaugă 20 de kilograme de persoană în ţările mai puţin dezvoltate.

Pe măsură ce plasticul a devenit un material din ce în ce mai folosit, poluarea oceanelor a crescut. Prima dată, oamenii de ştiinţă au descoperit plastic în oceane în anii '70, descoperire care i-a determinat să tragă un semnal de alarmă. După 30 de ani, biologii au dorit să compare cantitatea actuală de deşeuri de plastic cu cea descoperită în anii 70, iar rezultatele au surprins pe toată lumea. În decurs de numai 40 de ani, suprafeţe din ce în ce mai întinse din oceanul Pacific au ajuns să conţină miliarde de asemenea particule de plastic, având o densitate de 100 de ori mai mare pe metru cub de apă decât în 1970.

Poluarea oceanică afectează ecosistemul pe mai multe planuri. În primul rând, plasticul înghiţit accidental de peşti, broaşte ţestoase şi alte animale, poate afecta organele de reproducere sau poate cauza moartea animalelor din cauza compuşilor chimici toxici. Studiile au arătat că 9% dintre peşti au bucăţele de plastic în stomac, iar la nivel mondial, între 12.000 şi 24.000 de tone de plastic ajung în stomacul animalelor marine.

Scăderea numărului de peşti reprezintă o problemă pentru 2 miliarde şi jumătate din locuitorii planetei care îşi asigură 20% din necesarul zilnic de proteină animală mâncând peşte. Cei mai mulţi dintre consumatorii de peşte locuiesc în ţările sărace sau în cele în curs de dezvoltare, unde pescuitul este printre singurele activităţi sigure de procurare a hranei.

De asemenea, toxicitatea apei în care trăiesc milioane de specii conduce la intoxicaţii cu mercur şi îmbolnăvirea omului. În 2007, Fundaţia Internaţională pentru Cercetarea Mielomului a constatat o legătură între cancerul de măduvă osoasă şi toxinele descoperite în zonele din care au fost pescuiţi peştii. În plus, consumarea peştelui bolnav duce la toxinfecţii alimentare manifestate prin simptome tipice gastro-intestinale (greaţă, vărsături, crampe abdominale sau diaree), precum şi simptome neurologice (frisoane, oboseală, mâncărimi sau furnicături).

Problema este dificilă, întrucât colectarea fragmentelor de plastic este aproape imposibilă. Colectarea plasticului cu plase foarte fine ar aduce cu sine şi sacrificarea unei cantităţi egale – sau chiar mai mari – de animale marine.

Ce măsuri se iau

Singura soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este prevenţia poluării şi educarea omului, principalul vinovat. Peste 50% dintre ecosistemele afectate au prezentat semne de însănătoşire atunci când cauza imediată a problemei (plasticul sau deversarea de substanţe toxice) a fost îndepărtată, arată o cercetare ştiinţifică din 2011. La nivel local, ţările trebuie să ia măsuri, prin ministerele de mediu, pentru înlocuirea plasticului cu alternative care să nu dăuneze naturii. În Europa, demersuri împotriva distribuţiei gratuite a pungilor de plastic a început în anul 2002, cu Irlanda. Preţul unei sacoşe de plastic ajunge, în această ţară, la 15 eurocenţi. În România, pungile de plastic oferite gratuit de magazine au fost interzise încă din 2008, acestea fiind contra-cost şi alăturate celor de pânză sau din materiale biodegradabile. O altă măsură importantă este reciclarea materialelor de plastic, reciclare ce este integrată în programe municipale de transformare a plasticului în bunuri de larg consum. În schimb, zonele în care numărul peştilor a scăzut pot fi repopulate cu peşti proveniţi din zone în care pescuitul este interzis. O asemenea zonă este Insula Arran (Scoţia), care în 2008 era nepopulată din cauza deşeurilor de platic şi care a devenit, în doar doi ani, un habitat prielnic.

Istoria a demonstrat că omul se comportă cu înţelepciune faţă de natură doar atunci când epuizează toate celelalte alternative. Iar în cazul poluării oceanului, rezolvarea problemei stă însă în mâinile noastre.