Raport ONU: nord-coreenii sunt forţaţi să mituiască autorităţile pentru a supravieţui

159

„Dreptul la hrană, la sănătate, la adăpost, libera circulaţie și libertatea sunt universale și inalienabile, dar în Coreea de Nord acestea depind în primul rând de capacitatea individuală de a mitui oficialii statului”, a declarat Michelle Bachelet, înalt comisar ONU pentru drepturile omului. Declaraţia vine în contextul unui raport prezentat marţi de Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, care arată că oficialii din Coreea de Nord șantajează populaţia, în special persoanele care lucrează în economia neoficială, pentru a obţine bani sau alte foloase materiale.

Un raport ONU citat de Reuters arată că nord-coreenii își asigură cu mare dificultate minimumul necesar, din cauza unui „cerc vicios al lipsei de alimente, al corupţiei și represiunii”.

Datele raportului „The Price is Right” sunt obţinute din interviuri realizate în 2017 și 2018 cu 214 nord-coreeni care au reușit să fugă din ţară, în special din provinciile nord-estice Ryanggang şi Hamgyong de Nord, învecinate cu China.

„Aceste rapoarte sunt doar invenţii (…) bazate pe aşa-zisele mărturii ale celor care au fugit, care dau informaţii false pentru a-şi câştiga existenţa sau sunt forţaţi să facă acest lucru prin ameninţări”, a declarat misiunea Coreei de Nord de la Geneva, ca reacţie la dezvăluirile raportului.

Istorisirile din raport sunt în concordanţă cu informaţiile pe care le-au oferit dezertorii de-a lungul timpului, atunci când și-au descris ţara ca pe un loc al înfometării, în care cadavrele celor care nu au supravieţuit foamei împânzesc străzile și unde oamenii recurg la artificii și gesturi disperate pentru o coajă de pâine.

Yeonmi Park, una dintre cele mai cunoscute femei nord-coreene, care și-a scris povestea evadării într-o carte, povestește că în copilărie știa că primăvara este anotimpul morţii, pentru că atunci rezervele alimentare sunt complet epuizate, iar noile culturi abia sunt însămânţate. Adulţii murmurau dezaprobator la vederea cadavrelor căzute pe stradă: „Păcat că nu au mai rezistat până la vară”, iar copiii colindau câmpurile pentru a găsi ceva de mâncare – rădăcini, plante sălbatice sau insecte.

Locuitorii Coreei de Nord nu sunt mai bine hrăniţi nici astăzi, subliniază raportul ONU, care arată că 4 din 10 nord-coreeni suferă de lipsă cronică de alimente, în timp ce recoltele sunt cele mai slabe din ultimul deceniu.

La începutul acestui an, oficialii nord-coreeni au redus deja raţia de alimente a funcţionarilor de stat și a muncitorilor la 300 de grame de persoană pe zi, de la cota ideală calculată de autorităţi, de 576 de grame.

Există o singură cale de a supravieţui în aceste condiţii: să te descurci pe cont propriu, în timp ce mituiești oficialii ca să închidă ochii la ceea ce faci.

Ju Chan-yang, care a fugit în Coreea de Sud în 2011, a povestit că a reușit să supravieţuiască în copilărie vânzând băuturi alcoolice preparate de mama sa, după ce firma la care lucra tatăl lui nu a mai oferit raţii alimentare, vitale pentru locuitorii dependenţi de raţiile guvernamentale. Mai târziu, Ju a vândut produse sud-coreene și americane, lucru interzis de autorităţi, și a oferit mită pentru a-și putea continua activitatea. „Dacă ești prins și nu ai bani ca să dai mită, ai putea fi executat, așa cum s-a întâmplat cu rudele mele”, spune Ju.

Oamenii își asumă riscuri, atunci când pot să o facă, pentru că nu există alternativă. „Dacă nu faci altceva decât să urmezi instrucţiunile statului, mori de foame”, spune o femeie din Ryanggang, care a reușit să evadeze în Coreea de Sud.

Mulţi nord-coreeni dau mită pentru a nu fi obligaţi să lucreze la stat, unde nu sunt plătiţi. În schimb, ei comercializează diferite produse pe o piaţă neagră plină de riscuri, dar care le poate salva familiile de la înfometare.

„Ameninţarea cu arestarea, cu închisoarea şi cu inculparea le oferă oficialilor de stat mijloace puternice de a extorca bani de la o populaţie care luptă pentru supravieţuire”, se arată în raport.

Bachelet le-a cerut autorităţilor nord-coreene să nu mai pedepsească activităţile celor implicaţi în economia subterană și să le permită locuitorilor să circule liber în interiorul și în afara graniţelor ţării. De altfel, luna aceasta, SUA a solicitat Phenianului să elibereze deţinuţii politici din lagăre, al căror număr este estimat între 80.000 și 120.000.