Amintirile unui fost „Jesus freak“ dintr-o revoltă muzicală – rock-ul creștin

121

Când s-a hotărât să devină un creștin consacrat, Bob Gersztyn avea în casă vreo 300 de albume de muzică rock. Era prin anul 1971 când a decis că vinilurile lui cu Jimi Hendrix, Beatles, Bob Dylan și Mothers of Invention sunt o muzică satanică și „le-a distrus, pe unele, cu ciocanul, iar pe restul le-a dus la un anticariat cu discuri de vinil". A păstrat doar 10 albume de muzică clasică despre care a decis că „nu sunt anti-creștine".

Bob este unul dintre miile de hippioţi convertiţi la creștinism în anii '70, o perioadă în care drogurile erau desertul favorit și ingredientul nelipsit de la orice petrecere care se voia răsunătoare.

De fapt, drogurile au jucat un rol important și în convertirea lui Bob. În anii '60, își amintește el, consumase LSD de nu mai puţin de 100 de ori. „Fumam iarbă într-o zi, când Iisus mi-a apărut într-o viziune și mi-a zis că El este sursa iubirii și mi-a cerut să Îl urmez", povestește Bob într-un interviu pentru Religion News Service.

Nu i-a trebuit mai mult ca să plece din Detroit-ul natal în sudul Californiei, alăturându-se bisericii „Four Square" și devenind unul dintre numeroșii tineri care experimentau misticismul indus de droguri. Bob și-a găsit un loc al lui în mișcarea contraculturală „Mișcarea lui Iisus" („Jesus movement/Jesus people"), aceeași din care spune că s-a desprins și formaţia irlandeză U2 (întrebarea nr. 6). „Oamenii cred despre ei că sunt catolici, însă primele albume U2 se vindeau în librăriile creștine", spunea Bob în interviu.

A studiat teologia și a devenit predicator penticostal, activitate în care a avut în repetate rânduri de a face cu formaţii de rock creștin. Azi, la 65 de ani, Bob Gersztyn spune despre el că este „un creștin alegoric", fervoarea creștinismului lui estompându-se. Însă despre muzica rock creștină spune că transformările prin care a trecut nu au adus-o încă la un capăt de drum.

Muzica născută din mișcarea „Jesus people" a câștigat proporţiile unei adevărate industrii de profit. Potrivit estimărilor, valoarea anuală a profitului în industria muzicii creștine contemporane variază între 500 de milioane și 2 miliarde de dolari, în funcţie de cine calculează și de ce fel de formaţii sunt incluse sub umbrela „muzicii creștine", punctează RNS. Adevărul este că astăzi cu greu poate fi găsit un gen muzical care să nu fie reprezentat în curentul muzicii creștine contemporane. De exemplu, remarcă Gersztyn, „în Norvegia există chiar și festivaluri de muzică creștină death metal".

Bob Gersztyn, care spune că și-a lărgit orizontul muzical la un concert al lui Bob Dylan (din perioada lui marcată de creștinism), a scris o enciclopedie în două volume despre istoria rock-ului creștin, pe care le-a ilustrat cu fotografii făcute chiar de el la concerte. Volumele rămân martorele unei perioade tumultoase în care artiști de talie mondială ca Elvis Presley, Van Morrison, U2, Creed, Lifehouse și The Byrds au abordat teme creștine în muzica lor. Larry Norman, considerat unul dintre pionierii rock-ului creștin, a pus bazele acestui gen justificându-l retoric: „De ce să aibă Diavolul toată muzica frumoasă?". Controversa a însoţit însă acest gen de muzică încă de la primele ei note, „Versuri noi pentru muzica Diavolului" fiind doar unul dintre răspunsurile indirecte la provocarea lansată de Larry Norman.

Pe de altă parte, numeroase studii privind creșterea numărului de membri ai bisericilor creștine arată că aceasta a fost influenţată pozitiv de adoptarea unor stiluri de muzică contemporană. Evaluările statistice nu au avut însă din vedere și criteriul calitativ al acelor convertiri.

Dezbaterea privind adecvarea stilului de muzică la solemnitatea mesajului spiritual, fie el în biserică, fie în afara ei, rămâne una în continuă desfășurare. Însă un criteriu solid pentru decantare a fost formulat de Donald Ellsworth, autor al cărţii Christian Music în Contemporary Witness, care consideră că rolul muzicii este strâns legat de cel al bisericii. „Responsabilitatea bisericii nu este aceea de a furniza un refugiu din realitate", scria Ellsworth, prin urmare și rolul muzicii creștine ar trebui să fie acela de a-l capacita pe credincios să trăiască viaţa reală, cu tot cu responsabilităţile ei. Această înseamnă că muzica creștină benefică îl va înălţa spiritual, dar nu cât să îl izoleze de lumea vizibilă, și îi va face plăcere, însă nu într-acolo cât să îi placă mai mult muzica creștină decât viaţa creștină în sine.