Dumnezeul pe care Îl promovează politicienii

172

Premierul britanic, David Cameron, a declarat recent că Marea Britanie este o ţară creștină, care ar trebui să își declare fără rușine misiunea de a proteja creștinii împotriva persecuţiilor și de a evangheliza. Ateii însă au ţinut să-i reamintească că acestea sunt doar vorbe goale.

Cu ocazia Paștelui, Cameron le-a transmis englezilor un mesaj în care recunoaște că „religia noastră este cea mai persecutată în lume și Marea Britanie ar putea avea un rol important în schimbarea acestei situaţii”. Premierul a mărturisit că el însuși este mândru să fie creștin și să aibă copiii la o școală creștină.

Vorbind despre nenumăratele acte de bunătate de care a beneficiat ţara de pe urma creștinilor și a bisericilor, premierul a declarat că atât biserica, cât și instituţiile politice au nevoie de evanghelizare. „Ar trebui să avem mai multă credinţă că putem schimba vieţile oamenilor și putem îmbunătăţi starea spirituală, fizică și morală a ţării noastre, și ar trebui să spunem clar și fără rușine că vrem asta”, citează Christian Post.

Discursul său religios nu a reușit să-i impresioneze nici pe atei, care s-au revoltat într-o scrisoare deschisă împotriva ideii că naţiunea ar fi una creștină, dar nici pe unii credincioși, care nu au uitat nici ei realităţile de zi cu zi, care contrazic interesul premierului pentru credinţă și morală.

Credinţe schimbătoare

În general, declaraţiile de credinţă ale liderilor politici sunt sporadice și vin pe fondul unor eveniment care cer asta, iar David Cameron nu face excepţie. În 2011, premierul a ţinut un discurs cu ocazia aniversării a 400 de ani a Bibliei King James, ocazie cu care a cerut întoarcerea la „valorile morale creștine tradiţionale”. Mai târziu însă, el a devenit campionul legalizării căsătoriilor homosexuale.

„Sunt mândru că suntem o ţară creștină și nu ar trebui să ne fie rușine să spunem asta”, a mai adăugat Cameron de această dată, insistând asupra faptului că guvernul său a avut o „temă constantă de a extinde rolul religiei și a instituţiilor religioase în ţara noastră”.

Este același guvern, condus de Partidul Conservator a lui David Cameron, care a argumentat în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului că două femei au fost pe drept date afară de la locul de muncă din cauză că au refuzat să își dea jos cruciuliţele de la gât.

Este același guvern care susţine un climat de teamă ce combate libertatea de expresie a persoanelor religioase și interzice manifestarea credinţei personale în public. Atitudinile tradiţionale cu privire la teme precum sexualitatea sunt scoase în afara dezbaterii publice de către o nouă formă de cenzură liberală, care le permite doar opiniilor sterile să se facă auzite, avertiza și lordul Neuberger, președintele Curţii Supreme a Marii Britanii, în faţa membrilor Camerei Comunelor.

Ce înseamnă o ţară creștină?

Un grup de 56 de atei cu renume în Marea Britanie a constestat afirmaţiile premierului, spunând că ţara este una creștină doar din punctul de vedere al Constituţiei, în care nu se face nicio separare între biserică și stat, ba mai mult se afirmă rolul Bisericii Anglicane al cărei lider, Regina Elisabeta II, este și capul statului. Iar statutul de religie oficială le garantează episcopilor și un număr de scaune în Camera Lorzilor.

Însă după cum precizează și scrisoarea, „numeroase sondaje și studii arată că cei mai mulţi dintre noi, luaţi individual, nu suntem creștini în ceea ce credem. … Suntem o societate pluralistă cu cetăţeni ce au diverse perspective și suntem, de fapt, o societate nonreligioasă”.

Numărul majoritar al creștinilor din Marea Britanie, de 59,5% conform recensământului din 2011, nu poate fi un argument valid care să combată afirmaţiile ateilor, din mai multe motive. Unul ar fi că, deși cei mai mulţi britanici declară că aparţin unei creștinţe, doar un mic procentaj, între 1% și 5,6%, merg regulat la biserică.

Mai mult decât atât, doar 21% dintre britanici consideră că religia este foarte importantă, comparativ cu 50% dintre americani, în timp ce 78% dintre britanici nu cred că este necesar să crezi în Dumnezeu, comparativ cu 46% dintre americani sau 66% dintre germani. În ceea ce privește poziţia faţă de homosexualitate, 81% dintre britanici cred că ar trebui acceptată de societate, faţă de 60% dintre americani. Acceptarea homosexualităţii este mult mai răspândită în Europa de Vest, în Spania, Germania, Franţa sau Anglia, decât în Statele Unite, deși, de multe ori, se creează o impresie contrarie, din cauza faptului că presa americană, care este și de circulaţie internaţională, este progay și foarte vocală la acest subiect.

E nevoie doar de iubire

După aceste statistici, discursul lui Cameron despre religie și credinţă pare lipsit de substanţă și relevanţă. Peter Saunders, directorul Asociaţiei Medicale Creștine, este de părere că premierul a ratat complet ideea creștină a Paștelui, în promovarea unui religii de tipul „nu contează decât iubirea”.

Premierul nu a fost însă singurul. În discursul său de Paște, președintele Obama a punctat aceeași idee: „Aducem mulţumiri pentru toate binecuvântările din vieţile noastre și ne reînnoim angajamentul de a urma exemplul lui Christos, iubindu-L pe Dumnezeu și iubindu-ne semenii ca pe noi înșine”, citează Huffington Post.

Pentru președintele american, iubirea aproapelui este regula de aur a creștinismului și un motiv principal pentru care a decis în 2012 să se alăture cauzei pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale.

Însă reducerea creștinismului și a învăţăturilor biblice la această singură idee este o încercare eronată de a promova ceva drept altceva. Saunders sublinia că iubirea lui Christos înseamnă automat și devotament, și ascultare faţă de poruncile sale, cu toate consecinţele incluse.

Giles Fraser, pastor anglican, scria în Daily Mail că această versiune a creștinismului favorizată și promovată de liderii politici, în care se pune accent doar pe iubirea semenilor și pe faptele bune este fundamental greșită. „Nimeni nu a fost crucificat pentru că a făcut fapte bune. Dacă Iisus a fost doar un om remarcabil al cărui exemplu ar trebui să îl urmăm, care ar mai fi nevoia poveștii îngrozitoare despre trădare, moarte și înviere, pe care creștinii o comemorează de Paște?” se întreba el.

Această reticenţă de a vorbi despre adevăratele învăţături biblice l-a făcut pe autorul Julian Baggini să scrie un editorial în The Guardian, în care îi liniștește pe ateii înfuriaţi de creștinismul regăsit de Cameron, spunând că acesta „se poziţionează clar printre acei anglicani vagi, ambigui. … La așa declaraţii de credinţă, nu ai de ce să te temi”.

Ceea ce fac politicienii este reducerea esenţei creștinismului la un umanism deghizat, ce poate fi o pilulă ușor de înghiţit pentru toată lumea. Până la urmă, ce argumente ar putea avea cineva împotriva promovării faptelor bune?

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.