Autor american: Giulgiul din Torino oferă 8 dovezi ştiinţifice ale învierii lui Iisus

380

Creștinii au dovezi istorice ale învierii. Aceasta este teza dr. Jerry Newcombe, care pleacă de la cercetări făcute de sceptici (precum doctorul James Kennedy) care au contestat autenticitatea Giulgiului din Torino, dar care, în faţa dovezilor, au ajuns să admită că Giulgiul este cu adevărat veşmântul în care a fost înmormântat Iisus Christos.

 

În opinia lui Newcombe, cele 8 dovezi ştiinţifice care confirmă că învierea a fost adevărată sunt următoarele:

Anatomia umană ce apare pe giulgiu este 100% corectă şi include detalii anatomice care nu au fost cunoscute de medicină decât în secolul XX. Afirmaţia că giulgiul ar fi negativul unei fotografii nu este validă, din moment ce fotografia a fost inventată sute de ani după Christos.Imaginea giulgiului nu a fost pictată, ci apare ca fiind puţin arsă. Este ca şi cum, în momentul învierii, trupul lui Christos a radiat energie, când a redevenit nemuritor, explică Newcombe. Sângele de pe giulgiu este sânge uman şi toate urmele corespund locurilor în care evangheliile descriu că Iisus a fost crucificat. Imaginea pe care o avem despre Iisus şi care a apărut în picturi şi imagini de-a lungul timpului este cea de pe giulgiu, ceea ce demonstrează că imaginea de pe giulgiu este cea recunoscută şi de contemporanii lui Iisus.Imaginea de pe giulgiu este tridimensională. Atunci când fotografiile obişnuite sunt studiate printr-un aparat NASA (ce se numeşte „Analizator de imagine VP 8"), imaginea apare întotdeauna distorsionată. Acesta este un argument în plus că giulgiul nu poate fi o fotografie, întrucât are proprietăţi 3D.Unii sceptici îi atribuie lui Leonardo da Vinci realizarea giulgiului, crezându-se că el a mers într-atât de departe încât să crucifice pe cineva pentru a realiza o copie fidelă. Cu toate acestea, da Vinci a trăit la câteva sute de ani după anul în care a apărut giulgiul.În Evul Mediu şi, uneori şi astăzi, reprezentările artistice ale crucificării arată cuie în palmă. Totuşi, Giulgiul din Torino arată cuie pironite în încheietura mâinii. Medicii au demonstrat că nu este suficient ca un om să fie crucificat în palme, deoarece greutatea corpului ar face ca acesta să nu reziste pe cruce.

Dr. Jerry Newcombe este și autor al cărţii Cum a format Biblia naţiunea noastră, în care argumentează că Dumnezeu a fost sursa Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii.