Facultate adventistă din Florida, ridicată la statutul de universitate

101

O facultate deţinută de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în Florida (SUA) a devenit cea mai recentă instituţie de învăţământ a unei biserici care să acceadă la statutul de universitate, în statul american. Statutul actual reflectă creșterea numărului de programe de studiu oferite de instituţie, informează Adventist News Network.

Florida Hospital College of Health Sciences, facultate ai cărei absolvenţi ajung, în majoritate, să lucreze în Spitalul Florida, din Orlando, și-a schimbat denumirea în Universitatea Adventistă pentru Știinţele Sănătăţii. Școala și-a asociat abrevierea „ADU", fiindcă „AUHS" este deja utilizată de o altă instituţie.

Fondată în 1992, instituţia își datorează, în mare parte, creșterea fulminantă opţiunilor variate de studiu la distanţă. Circa jumătate dintre studenţii facultăţilor învaţă însă în campus.

În prezent, universitatea are 2.700 de studenţi înmatriculaţi, cu aproape 1.000 mai mulţi decât în anul 2006. Creșterea de circa 55% a ratei de înmatriculare între anii 2006-2010 au propulsat universitatea pe primul loc în rândul instituţiilor de educaţie superioară adventiste din Statele Unite, potrivit celui mai recent raport statistic al bisericii.