Biserica din Anglia „trăiește în trecut”, crede directorul departamentului Religie al BBC

19

Aaqil Ahmed, primul musulman numit în fruntea departamentului Religie al BBC, în mai 2009, crede că Biserica Angliei trăiește în trecut. „O să ascultăm ce au de spus, dar ne este clar că știm ce avem de făcut și vom rămâne la deciziile noastre”...

    Aaqil Ahmed, primul musulman numit în fruntea departamentului Religie al BBC, în mai 2009, crede că Biserica Angliei trăiește în trecut. „O să ascultăm ce au de spus, dar ne este clar că știm ce avem de făcut și vom rămâne la deciziile noastre” a declarat Ahmed ca răspuns la frâmântările Sinodului General al Bisericii Angliei cu privire la tratamentul pe care religia creștină îl primește din partea BBC.    Dr. Rowan Williams, Arhiepiscopul de Cantebury, s-a întâlnit anul trecut cu Mark Thompson, directorul general al BBC, pentru a discuta despre „scăderea drastică” din ultimii ani a timpului alocat emisiunilor reigioase creștine pe BBC. Observaţiile Bisericii Anglicane spun că acoperirea subiectelor religioase a scăzut de la 177 de ore în 1987-1988 la numai 155 de ore în 2007-2008, în condiţiile în care volumul total al producţiilor TV s-a dublat în acest interval de timp.


    ”Nu cred că ar trebui să ne bazăm dezbaterea pe cifre de acum 20 de ani, discuţia este mult mai complicată decât atât… Este foarte ușor să trăiești în trecut, dar trăim în prezent. În câţiva ani, modul în care ne vom raporta la televiziune se va schimba radical și discuţia va deveni și mai redundantă”, concluziona într-un interviu pentru The Sunday Telegraph, Aaqil Ahmed.


    În iunie 2009, Don Maclean, unul dintre cei mai populari prezentatori ai postului Radio 2, acuza BBC-ul de intenţia de a denigra creștinismul și de a „seculariza ţara”. O lună mai târziu, episcopii catolici din Scoţia au criticat BBC-ul pentru „perspectiva negativă” pe care o are asupra creștinismului, reflectată în seria de programe care examinează minunile lui Iisus (The Miracles of Jesus) și care are un prezentator musulman, jurnalistul Ragi Omar.


    Alegerea lui Aaqil Ahmed, în mai 2009, a fost a doua numire a unui necreștin la conducerea departamentului religios al BBC. Primul numit a fost agnosticul Alan Bookbinder, în 2001.