Ce se întâmplă când homosexualii dau în judecată bisericile

1856

Marea Britanie se pregătește pentru ceea ce grupările religioase se temeau de mult: lupta bisericilor în curţile de judecată, pentru libertatea de a-și urma credinţele și dogmele fără a fi penalizate. Este ceea ce se întâmplă când cupluri homosexuale încep să atace în instanţă bisericile care nu vor să le cunune, după ce au primit dreptul legal de a se căsători.

Este cazul cuplului milionar Drewitt-Barlow, care a făcut istorie devenind primii părinţi homosexuali din Anglia, recunoscuţi ca atare și pe certificatele de naștere ale copiilor, 5 la număr. Cei doi și-au făcut averea din cercetări în domeniul cosmeticelor, la clinica de testare personală, Euroderm Research. Aceasta a intrat în faliment în 2008, urmând ca mai târziu cei doi să fie acuzaţi că au „fabricat” rezultate la testele clinice și că au minţit în faţa unei comisii de etică.

După închiderea firmei, cei doi, deveniţi experţi în sarcini-surogat după 5 copii, au deschis primul astfel de centru exclusiv pentru cupluri homosexuale din Marea Britanie și se pregătesc să deschidă încă unul în Los Angeles, SUA.

Drewitt și Barlow, uniţi din 2006 într-o uniune civilă, mai au un deziderat, să se vadă căsătoriţi în faţa altarului. Deși au întâmpinat cu entuziasm legalizarea căsătoriilor homosexuale, cei doi spun că încă se simt discriminaţi, pentru că unele biserici au dreptul să refuze să îi cunune, scrie The Telegraph.

Deși unele grupări religioase, precum unitarienii, iudaiștii reformaţi sau quackerii au spus că vor oficia cununii gay atunci când acest lucru va fi posibil, începând de anul viitor, unele dintre cele mai mari biserici, precum Biserica Anglicană și Biserica Romano-Catolică, au spus foarte clar că nu vor face acest lucru. Din Biserica Anglicană face parte și mica parohie din Danbury, pe care o frecventează cei doi, împreună cu copiii lor, și pe care o vor da în judecată, când legea va intra în vigoare.

Simpatie și înţelegere, cu limite

Arhiepiscopul Cranmer a scris o scrisoare deschisă pe blog, în care analizează acest caz și oferă atât un exemplu de empatie, cât și un exemplu de spirit critic. „Tony și Barrie Drewitt-Barlow sunt homosexuali și asta este în totalitate treaba lor. Sunt și trebuie să rămână liberi și să își exprime propriile păreri despre sexualitate și moralitate”, începe editorialul.

În al doilea rând, „ambii sunt creștini practicanţi și asta este un lucru bun. După cum a precizat și papa Francisc recent, dacă cineva care este homosexual îl caută cu bunătate pe Dumnezeu, cine sunt eu să îl judec? Cei doi s-au unit în 2006 într-o uniune civilă, iar această posibilitate oferită de stat este bună și corectă.”

În al treilea rând, arhiepiscopul amintește că este vorba despre un cuplu milionar, ceea ce este o binecuvântare pentru toată familia, dar și că de la cei ce au mult, se așteaptă multe. După ce a creat însă acest tablou feeric, dar în același timp real, al familiei, Cranmer atrage atenţia că toate aceste lucruri nu sunt îndeajuns pentru a le aduce fericirea.

„Încă nu primesc ceea ce vor. De ce dau vina pe biserica locală pentru asta nu înţeleg, decât că în această problemă par să aibă mai mulţi bani decât înţelepciune. Să te comporţi așa pentru că nu primești ceea ce vrei mi se pare cel puţin copilăresc. Ia spre exemplu libertatea religioasă, Barrie. De ce ar trebui ca în democraţie, o biserică sau orice altă instituţie religioasă să fie obiectul constrângerii celor bogaţi și puternici?” se întreabă retoric arhiepiscopul.

Mai mult decât un simplu caz

„Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe act și deja bisericile sunt târâte prin tribunale”, spune indignat Colin Hart, director al Organizaţiei Coalition for Marriage. „L-am avertizat pe premier că asta se va întâmpla, i-am spus că face promisiuni pe care nu va fi în stare să le ţină.” Biserica Anglicană și organizaţiile antigay au avertizat în repetate rânduri că este foarte improbabil ca limitarea căsătoriilor homosexuale la ceremonii nonreligioase să aibă câştig de cauză în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care susţine că această uniune trebuie să fie posibilă pentru oricine.

Teoretic, cupluri asemenea celor doi nu ar trebui să aibă câștig de cauză, pentru că legalizarea căsătoriilor gay s-a făcut cu patru amendamente care protejează bisericile. Legea spune că nicio organizaţie religioasă și niciun membru al clerului nu poate fi obligat să cunune cupluri gay sau să permită cununiile pe teritoriul lor. Legea îi protejează pe aceștia împotriva discriminării și declară că singura modalitate ca ei să intre în ilegalitate este dacă conducerea organizaţiei a optat expres să cunune cupluri gay. În ultima rând legea spune explicit că este ilegal ca Biserica Anglicană și Biserica din Ţara Galilor să cunune religios cupluri homosexuale, scrie BBC.

Cu toate astea, problema nu este atât de simplă. Lordul Neuberger, președintele Curţii Supreme a Marii Britanii, avertizează că atitudinile tradiţionale cu privire la teme precum sexualitatea sunt scoase în afara dezbaterii de către o nouă formă de cenzură liberală, care permite doar opiniilor inofensive să fie auzite în public. Iar „așa cum s-a văzut de mai multe ori, libertatea de a vorbi inofensiv nu este una care să merite să o ai”, citează The Telegraph.

Comentariile au fost făcute după o serie de cazuri în care creștini au fost penalizaţi sau daţi afară de la locul de muncă, pentru că și-au exprimat părerea conform căreia căsătoria ar trebui să fie între un bărbat și o femeie. Un bărbat din Trafford, Greater Manchester, a fost dat afară după ce a scris pe contul său privat de Facebook că i se pare că aceste cununii gay în biserici înseamnă deja „un pas prea departe”.

Într-un alt caz, Gary McFarlane, care lucra pe postul de consilier pentru cupluri, a fost dat afară după ce a menţionat că ar putea avea o problemă de conștiinţă în a face terapie sexuală cu cupluri gay. Decizia a fost susţinută de Tribunalul de Apel și mai departe de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.