Pasivitatea Bisericii Catolice costă între 15.000 și 130.000 de euro

63

    Nu mai puţin de 131 de victime ale abuzurilor preoţești în Biserica Catolică din Austria au cerut despăgubiri în valoare de 15.000 până la 130.000 de euro, de persoană, a declarat Franz-Jakob Purkarthofer, purtătorul de cuvânt al organizaţiei „Victime ale violenţelor Bisericii”.    Organizaţia a acordat bisericii un termen de zece zile pentru a răspunde solicitării, după care victimele vor acţiona biserica în instanţă, scrie Mediafax.    Capul de acuzare, spune Werner Schostal, avocatul organizaţiei, este pasivitatea în faţa abuzului: „diocezele ştiau că au avut loc abuzuri sexuale împotriva persoanelor aflate sub protecţia lor şi nu au întreprins nimic pentru a le pune capăt.”    Pasivitatea este deplânsă și în cazul tratamentului de care a beneficiat episcopul romano-catolic Walter Mixa, din Germania, transmite Reuters. Acesta a fost tolerat de Biserică până în luna aprilie a.c. când, la insistenţele unor episcopi germani, Papa Benedict al XVI-lea a aprobat demiterea preotului acuzat de promiscuitate sexuală și alcoolism.

Niciun articol afișat