În 2050 va exista vindecare pentru cancer, iar Iisus va reveni

44

    Până în 2050, Iisus va reveni, iar cancerul va fi vindecat. Cel puţin așa cred adulţii americani care au fost intervievaţi în cadrul unui sondaj realizat de Pew Research Center.

    La întrebarea „Cum credeţi că va arăta viaţa peste 40 de ani?” peste 70% dintre respondenţi au spus că probabil/cel mai sigur, oamenii vor fi găsit un leac pentru cancer. Mai mult de o treime dintre cei intervievaţi cred că Iisus va reveni până în 2050 (41%).    Totuși, mai mulţi decât aceștia sunt cei care cred că va fi un al treilea război mondial (58%), sau că Planeta se va fi încălzit (66%). În plus, 48% sunt convinși că în 40 de ani, clonarea umană nu va mai fi o problemă, iar utilizarea combustibililor fosili pentru mașini va fi de domeniul trecutului (54%).ST vrea să știe cum gândești. Tu cum crezi că va arăta viaţa pe Pământ, în 2050?