Vaticanul doreşte o autoritate economică globală

63

Vaticanul cere o autoritate globală care să ajute la reformarea finanţelor mondiale şi ale sistemelor economice aflate în criză. Liderii catolici au publicat documentul „Spre o reformare a sistemelor monetare şi financiare internaţionale în contextul unei autorităţi publice globale".

Documentul de 41 de pagini propune aşezarea binelui comun în centrul activităţii economice internaţionale. Vaticanul deplânge „idolatria pieţei" şi solicită o nouă ordine economică care ar putea să impună sancţiuni pentru statele membre, asigurându-se astfel că acestea dispun de pieţe eficiente, a declarat episcopul romano-catolic Mario Toso.

„Astăzi, scena economiei internaţionale marchează abateri grave şi eşecuri, de aceea necesită un mod profund de înţelegere a modului în care trebuie să funcţioneze pieţele financiare", a declarat Papa Benedict.

„Finanţatorii trebuie să redescopere cu adevărat fundamentul etic al activităţii lor, astfel încât să nu abuzeze de instrumente sofisticate, care pot servi pentru a trăda interesele deponenţilor", a mai precizat suveranul pontif, făcând apel la „o etică centrată pe oameni", notează CNN.

Pe fondul crizei economice, inegalitatea tot mai mare dintre săraci şi bogaţi impune necesitatea creării unei „bănci centrale în lume", care să reglementeze fluxul de schimburi monetare într-o manieră care să includă şi ţările aflate în curs de dezvoltare, informează CNS.

Documentul, pregătit de către Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a fost publicat pe 24 octombrie în mai multe limbi. Acesta face referire la învăţăturile papilor care au condus în ultimii 40 de ani.

(Foto: Dreamstime)