„Sfânta Rusie” – salt în Evul Mediu, cu binecuvântarea patriarhului

409

O veche expresie generică a Imperiului ţarist în baza căreia s-a construit un imaginar colectiv de natură religioasă a reapărut în discursuri auzite în bisericile din Moscova. În baza acestei sintagme, Rusia și-a justificat imperialismul politico-religios. O face în continuare, iar patriarhul dă senzaţia că este actor într-un scenariu conceput în Evul Mediu.

Puţini poate se așteptau ca asocierea Rusiei cu ideea de sfinţenie să reapară în retorica religioasă. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Rusești nu avut nicio ezitare în a proclama că „sfânta Rusie” este sub asediu și trebuie apărată. De fapt, chiar cu ocazia Paștelui asistăm la un conflict care transcende graniţele politice dintre Ucraina și Rusia. Implicaţiile religioase nu pot fi ignorate.

În mesajul său de Paşti, patriarhul Filaret al Kievului a dat asigurări că „duşmanul” rus va fi învins şi că Dumnezeu va ajuta la „reînvierea Ucrainei”. „Ţara care ne-a garantat integritatea teritorială a comis o agresiune. Dumnezeu nu poate fi de partea răului şi din acest motiv duşmanul poporului ucrainean este condamnat la eşec”, a declarat patriarhul ucrainean, potrivit Agerpres.

Replica patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse nu a întârziat, Kiril clarificând — dacă mai era necesar — care este atitudinea sa în raport cu situaţia din Ucraina. În Catedrala “Christos Mântuitorul” din Moscova, patriarhul a cerut asistenţei să îngenuncheze şi să rostească o rugăciune pentru Ucraina. „Trebuie să ne rugăm astăzi pentru poporul rus care trăieşte în Ucraina, pentru ca Domnul să facă pace pe teritoriul ucrainean (…), să pună capăt intenţiilor celor care vor să distrugă sfânta Rusie. Acest lucru s-a întâmplat de numeroase ori în istorie şi nimeni nu a reuşit vreodată”, a declarat liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, citat de The Voice of Russia.

Pare bizar ca două ţări cu aceeași religie să Îl invoce pe Dumnezeu una împotriva celeilalte. Divinitatea pare să fie pusă în dificultate, trebuind să aleagă cui îi oferă ajutorul. În plină modernitate descoperim, de fapt, persistenţa concepţiilor medievale.

La prima vedere, patriarhul rus pare să fie interesat de calmarea situaţiei din Ucraina. În realitate, mesajul său evidenţiază subtilităţi care ţin de supremaţia Rusiei în tot ceea ce înseamnă spaţiul ortodox. Sub semnul aceleiași credinţe, Rusia își arogă roluri unificatoare. „Ucraina este politic o ţară străină, dar spiritual şi istoric acest lucru nu a fost niciodată valabil. Suntem un singur popor în faţa lui Dumnezeu, avem aceeaşi credinţă ortodoxă”, a declarat liderul spiritual de la Moscova.

Două ţări, o singură religie, același Ev Mediu

Retorica religioasă în subiecte de ordin politic constituie una dintre tradiţiile spaţiului răsăritean. La prima vedere, actualul conflict cu Ucraina pare a fi o chestiune de ordin politic. De fapt, mistica și simbolistica ortodoxă sunt profund implicate. Un prestigios comentator rus avertizează că trebuie luate măsuri urgente și dezvăluie jocurile din culise alimentate de metafore religioase. „Putin vrea să intre în istorie drept liderul sub care Imperiul Rus a renăscut. Din acest motiv ne-a reamintit tuturor că Kievul este mama tuturor oraşelor ruseşti”, declara analistul Evgheni Kisiliov. Drept urmare, susţine mai departe comentatorul, „există riscul ca trupele ruse să ajungă până la Kiev, Ierusalimul rusesc”.

Cum de este posibilă reîntoarcerea spre un Ev Mediu în care Rusia își aroga drept de protecţie asupra întregii lumi ortodoxe, în virtutea continuităţii bizantine și a preluării statutului celei de-a treia Rome? Istoricul francez, Alain Besançon, în volumul Sfânta Rusie evidenţiază excepţionalismul rus care domină tot edificiul politico-religios pe care s-a construit Imperiul Ţarist. Povestea Rusiei, ca spaţiu special, a început printr-o autoexilare: „A te opune ţarului însemna a te ridica împotriva lui Dumnezeu. Rezultatul a fost că statul rus s-a transformat în sectă.” După ce Rusia și-a revenit din această reverie, și-a arogat valenţe mesianice. De aceea, rușii au considerat că ceea ce în mentalitatea occidentală este definit ca fiind cucerire, în opţiunea lor este doar unificare. Drept urmare, ţarii au fost adulaţi ca niște apostoli, iar campaniile militare erau justificate prin natura protecţionistă slavofilă. Imperialismul Rus a fost de fapt o iubire cu forţa. Constatarea lui Besançon este că în Rusia postcomunistă nu s-a schimbat nimic, decât decorul. Pământul „sfânt” a rămas același. Cu aceeași portavoce religioasă pe care o deţine patriarhul și care legitimează acţiunile politice ale actualului „ţar”.

Tăcerea care vorbește

Ceea ce poate surprinde în retorica religioasă a Moscovei este pretenţia de ţară agresată. Cu siguranţă, dinspre Rusia scenariul pare să fie interpretat din alte perspective. Se pare că nu vedem cu toţii același film. Nu ne mai miră faptul că Patriarhia Rusiei a fost tăcută în privinţa corupţiei generalizate din Rusia sau a intervenţiei militare din Cecenia. Iar despre anexarea Crimeei nu a rostit niciun cuvânt. Acestea sunt doar câteva dintre motivele care l-au determinat pe Yakov Krotov, un preot ortodox rus, să îl compare pe Kiril cu Peter Shafirov, consilierul de politică externă a lui Petru cel Mare. Rolul acestui „evreu de curte”, după opinia lui Krotov, citat de Forbes, era de a da o faţă civilizată unui sistem represiv. Preotul rus avertizează că adoptarea de către Kiril a acestui rol nu face decât să demonstreze că liderul Patriarhiei Moscovei nu este patriarhul, ci Kremlinul.

Politologul bulgar Ivan Krastev spunea că „UE pare a nu avea vecini, are doar viitori membri. Rusia e pe invers: nu prea are vecini, are foşti supuşi care încearcă să scape.” Iar “mama Rusie” are datoria să îi păstreze. Cu patriarhul Kiril în frunte. Avertismentul ar trebui să fie foarte puternic pentru cei care se gândesc să intre într-un mariaj politico-religios. Nu doar Rusia este expusă unei căsătorii cu probleme. Nu trebuie să ignorăm faptul că și în România interbelică erau apeluri care mizau pe faptul că ţara noastră poate deveni „ca soarele sfânt de pe cer”. Evident, tentaţia a fost extrem de puternică și mulţi au căzut în capcană. Intelectuali și feţe bisericești. Iar violenţele au făcut parte din meniul zilei. Oriunde istoria este diluată, monstruozităţile pot reînvia. Rusia ne servește, deocamdată, ca exemplu.