Creștinismul, mai mult decât amabilitate

275

De câteva ori pe an, cu ocazia sărbătorilor creștine, se discută mai mult despre ceea ce cred sau sunt creștinii. Din multitudinea de mesaje sau aprecieri, se remarcă și asocierea din ce în ce mai strânsă a creștinismului cu amabilitatea. Deși deloc greșită, această asociere este privită de unii creștini ca o diluare a mesajului lui Iisus Christos.

Mulţi oameni se declară a fi creștini, dar puţini mai au în vedere adevărata esenţă a creștinismului. Ideea că a fi un om moral sau un om bun și amabil e egal cu a fi creștin este din ce în ce mai acceptată, mai ales după ce și în discursuri publice este susţinut acest lucru, relatează blogs.telegraph.co.uk.

Recent, în cadrul recepţiei anuale cu ocazia Paștelui, premierul britanic David Cameron a făcut câteva declaraţii în legătură cu creștinismul și rolul acestuia în viaţa sa și a ţării din care face parte. Vorbind despre creștinism, el a subliniat binefacerile care se fac în numele acestuia, de la lucrarea pe care o fac creștinii în închisori, în ţările sărace sau în locurile în care oamenii au suferit catastrofe naturale. Fostul preot al Catedralei Sf. Paul, Giles Fraser, a criticat discursul premierului britanic într-un articol în care a insistat asupra faptului că a fi creștin înseamnă mult mai mult decât atât.

Fraser numește credinţa promovată de Cameron „credinţa faptelor bune”. Fraser consideră faptele bune drept un aspect important al creștinismului, dar nu unicul și probabil nici cel mai important. În primul rând, spune el, Iisus nu a fost doar un om bun, pentru că dacă era doar atât, nu ar fi fost răstignit. Răstignirea lui Iisus le amintește creștinilor faptul că El este fiul lui Dumnezeu, care a trăit pe Pământ, a murit și a înviat.

Un alt aspect pe care îl subliniază Fraser este că persoanele creștine fac fapte bune nu doar ca o normă socială sau pentru a se simţi bine, ci pentru că sunt motivate de dragostea lui Christos. Mai mult decât atât, cei care îi ajută pe cei săraci și pe cei bolnavi nu săvârșesc doar un act de umanitate, ci unul de credinţă și de mărturie a ceea ce înseamnă cu adevărat dragostea lui Christos și speranţa în El, ca Mântuitor.

Paștele oferă ocazia de a medita asupra momentului în care Iisus a fost răstignit pentru că a avut curajul să înlocuiască valorile distorsionate ale societăţii cu valorile Împărăţiei Sale. În calitatea sa de om, Iisus a amabil, dar nu a considerat acest lucru semnul distinctiv al urmașilor Săi. Tocmai din acest motiv cei care pretind că sunt creștini trebuie să fie mai mult decât niște oameni amabili. Ei trebuie să fie inspiraţi și motivaţi de dragostea lui Christos și de caracterul Lui, iar acest lucru să se reflecte în viaţa lor.