Colocviu Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă

46

    În perioada 25-26 mai 2010 are loc, pentru prima dată la Cluj-Napoca, cel de-al III-lea Colocviu Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, având tema Revelaţie, dogmă şi spiritualitate în perspectiva misiunii Bisericii. Colocviul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş-Bolyai şi Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. 

    Participă profesori de dogmatică de la toate Facultăţile de Teologie Ortodoxă din ţară, care vor susţine comunicări în cadrul celor două sesiuni ale congresului, intitulate Fundamentare teologică, respectiv Teologie şi mărturie. Lucrările au loc la hotelul Universităţii din strada Pandurilor nr. 7, între orele 9-18, informează Amos News.