Etichetă: teologie

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Evoluţia teistă nu reprezintă soluţia pentru aparentele conflicte dintre interpretările biblice și cele știinţifice ale originii vieţii. Iată de ce.

Pe soclul istoriei și cu flacăra libertăţii în mână. Aşa fost cartea lui Daniel, de la apariţia ei, cu peste 2500 de ani în urmă, şi aşa a rămas până astăzi. Ea este o introducere divin-inspirată la cartea Apocalipsei şi, împreună, reprezintă extinderea Evangheliei dincolo de generaţia apostolică, până la întoarcerea Domnului Christos. Apocaliptica biblică...

Relaţia dintre teologie și calamităţile naturale a avut, în ultimul sfert de secol, propriul bilanţ al consecinţelor, unul care a fost cu atât mai sonor cu cât dezastrele au rămas un subiect fierbinte pe agenda intereselor publice.

Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roşie, ci undeva în Delta Nilului. Concluzia, aparţinând unor cercetători de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi de la Universitatea din Colorado (SUA), a fost pe prima pagină la Reuters şi BBC, în luna septembrie.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

O carte de 516 pagini, scrisă în latină, în mai puţin de un an, de un francez de 26 de ani. Publicată în Elveţia și dedicată regelui său francez, de care fugea. Este vorba despre cea mai semnificativă lucrare teologică a Reformei.

Ceea ce scolasticii foloseau drept combustibil pentru dezbateri a devenit astăzi punctul de bifurcaţie între religia biblică și știinţa practicată în prezent. În această dilemă, care să fie poziţia credinciosului?

Oamenii interpretează moartea și originea morţii în mod diferit, în funcţie de cadrul la care se raportează: teoria evoluţiei sau naraţiunea biblică a creaţiei. În...

„Summa Theologica” este o sistematizare a întregii teologii creştine şi constă în aproape trei mii de articole organizate în trei părţi majore.

Concluziile noastre cu privire la ce este real, autentic sau, cel puţin, credibil sunt condiţionate întotdeauna de filtrele prin care ne parvine „realitatea“.

Există subiecte pe care nici măcar Sfânta Scriptura nu le explică în totalitate? Dacă da, de ce procedează Dumnezeu așa?

Principala problemă a oricărei hermeneutici centrate pe Evanghelie rezidă în stabilirea relaţiei potrivite între Hristos și Biblie.

Sintagma „Crede și nu cerceta“ a devenit, de-a lungul secolelor, o armă tăioasă, folosită în mod deliberat de criticii creștinismului pentru a-i răni și discredita pe susţinătorii acestei religii, acuzându-i de îngustime a minţii și de bigotism.

Pentru cel care acceptă ca reală consemnarea biblică despre viaţa lui Iisus, miza este alegerea unui răspuns faţă de gestul Mântuitorului de a-Și oferi viaţa. Ce înseamnă să primești jertfa lui Iisus? Cum ni se aplică ea nouă? În ce fel devine ea parte a vieţii noastre?

Într-o societate cu mentalităţi pragmatice, orice fel de credinţă este supusă exclusiv judecăţilor de ordin practic. Eficacitatea, utilitatea și beneficiul sunt criteriile de bază în funcţie de care acţiunilor, faptelor sau credinţelor li se atribuie valoare. În contextul acesta, evaluarea beneficiilor credinţei religioase intră adesea în conflict perspectiva suveranităţii lui Dumnezeu. Cum poate fi integrată...

Dacă știinţa ar fi o religie, cât de violentă ar fi în comparaţie cu creștinismul?

Rareori religiile folosesc violenţa ca vehicul pentru mesajul lor, deși unii susţinători extremiști ai unei religii sau ai alteia ar putea recurge la violenţă ca instrument pentru propagarea și îndreptăţirea religiei respective. Noi, creștini fiind, trebuie să fim primii care să recunoască acest lucru.

Perspectiva iadului ocupă un colţ întunecat în mintea celor mai mulţi dintre noi, fie că ne gândim la acest lucru, fie că nu. Pentru mulţi creştini, credinţa în iad este chiar mai importantă decât credinţa în Dumnezeu, din moment ce de multe ori se întâmplă ca prima să o modeleze pe ultima, şi nu invers,...

Numărul tinerilor englezi care aleg să studieze pentru o diplomă de licenţă în domeniul religiei a scăzut cu peste o treime în numai șase ani.