Biserica Scientologică denunţă "persecuţia" la care e supusă în Franţa

14

Curtea de Casaţie franceză menţine sentinţele de condamnare pentru fraudă organizată aplicate Bisericii Scientologice, sentinţe pe care biserica le-a denunţat drept "persecuţie". 

Curtea de Casaţie a respins ieri, 16 octombrie, apelul făcut de către Biserica Scientologică împotriva sentinţelor de condamnare pentru fraudă organizată, declarând că prin aceste sentinţe se încalcă dreptul libertăţii religioase. În anul 2009, unei librării a Bisericii Scientologice din Paris şi Celebrity Centre i-au fost impuse diferite condamnări şi amenzi în valoare de 400.000 de euro şi 200.000 de euro. De asemenea, Alain Rosenburg, liderul bisericii din Paris şi Sabine Jacquart, fostul preşedinte al Celebrity Centre au fost declaraţi vinovaţi şi condamnaţi la 2 ani de închisoare cu suspendare şi amendă de 30.000 de euro pentru delictul de fraudă organizată, notează thelocal.fr.

Pastorul bisericii, Eric Roux, a declarat că această decizie a Curţii de Casaţie este un exemplu al persecutării religioase de care are parte Biserica Scientologică din Franţa. Mai mult decât atât, el susţine că Franţa este "ultima ţară din Europa din punct de vedere al toleranţei în ceea ce priveşte religia". Potrivit lui Eric Roux, ei au fost judecaţi pentru ceea ce cred, nu pentru comportamentul lor. Biserica Scientologică a fost acuzată de câteva persoane, care spun că au fost obligate să plătească sume mari de bani pentru a se cumpăra materiale pentru librărie şi Celebrity Centre. Avocatul Louis Boré a negat aceste acuzaţii, spunând că Biserica nu a cerut niciodată bani de la urmaşii ei, dar Roux a declarat că cei cărora le-au fost înapoiaţi banii au retras reclamaţia împotriva lor.

Nu este prima dată când Biserica Scientologică franceză se află într-o situaţie de genul acesta. În anul 1996, liderul bisericii locale din Lyon a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru delictul de fraudă şi omucidere involuntară. Un membru din biserica pe care o conducea, s-a sinucis, copleşit de datoriile pe care le avea faţă de biserică din cauza unor operaţiuni contabile. În anul 2008, Kaja Bordevich Ballo s-a sinucis după ce a aflat rezultatele unui test de personalitate al Bisericii Scientologice.

Biserica Scientologică are statutul de religie în SUA, loc în care a fost fondată de către autorul de science-fiction Ron Hubbard, în anul 1954, dar în Franţa este catalogată drept sectă. În Franţa, această biserică are 45.000 de adepţi, iar în lume, aproximativ 10 milioane.