Extratereștrii din biserica mea

1171

Poate părea ciudat ca un lider religios să se pronunţe cu privire la venirea extratereștrilor. Cu atât mai mult cu cât subiectul constituie o speculaţie specifică paranormalului sau teoriilor conspiraţioniste. Și totuși, poate exista un răspuns adecvat al religiei la această problemă?

Din când în când, presa aduce în atenţia publicului subiecte care fac parte din așa numitele dosare X. OZN-urile au depășit demult interesul știinţelor oculte, intrând în sfera preocupărilor știinţifice. Există chiar instituţii serioase cu preocupări în această direcţie. NASA este doar una dintre ele.

Semnale dinspre Tibet

Însă, atunci când lideri religioși fac afirmaţii în direcţia existenţei entităţilor extraterestre apar anumite întrebări care ţin deja de fundamentul specific al religiei. Unul dintre liderii religioși cu recunoaștere mondială care a șocat publicul cu declaraţia sa a fost Dalai Lama. Într-o discuţie purtată cu studenţii de la Universitatea din Portland, liderul tibetan a subliniat că momentul marii întâlniri cu o civilizatie extraterestră nu este departe. Convingerea lui este că pentru mulţi pământeni evenimentul va fi unul traumatizant, pentru că forma fizică a acestor fiinţe inteligente poate crea un șoc psihologic.

„Până la urmă, vom primi vizitatori din altă galaxie. Aceeaşi oameni. Poate puţini diferiţi ca formă, dar în principiu la fel. Aceleaşi fiinţe simţitoare. Trebuie să înţelegem că extratereştrii sunt fiinţe care simt lucrurile la fel ca noi, chiar dacă au o formă diferită”, a spus Dalai Lama.

Marţienii, candidaţi la botez

Dalai Lama nu este singurul lider religios care are o poziţie publică cu privire la entităţile extraterestre. Într-o predică ţinută recent la Vatican, Papa Francisc a facut o declaraţie suprinzătoare, afirmând că el ar fi dispus să boteze chiar și extratereștri. „Dacă, spre exemplu, mâine o expediţie a marţienilor ar veni la noi și unul ar spune „Vreau sa fiu botezat!”, ce se va intampla?”, a spus Papa.

În acest context, el a afirmat că religia catolică a fost o biserică a „ușilor deschise”, unde creștinii au acceptat Sfântul Duh. „Cine suntem noi să închidem ușile Sfântului Duh?”. Aceasta a fost întrebarea pe care Papa Francisc a repetat-o în timpul predicii sale. Evident, pusă într-un context adecvat, declaraţia papei este mai mult un mesaj de deschidere a bisericii și universalităţii credinţei. Nu este o afirmaţie de ordin știinţific cu privire la existenţa extratereștrilor. Cu toate acestea, utilizarea marţienilor în discursul papal poate ridica anumite incertitudini.

Extratereștrii nu sunt bineveniţi în orice biserică

Chiar dacă discursul papei poate fi înţeles în termeni diferiţi, adevărul este că Vaticanul are o preocupare consistentă faţă de fenomenul extraterestru. Una dintre vocile marcante ale spaţiului știinţific girat de către Vatican este José Gabriel Funes, actualul director al Observatorului din Vatican. Fără nicio ezitare, el susţine că religia nu vede niciun conflict între a crede în Dumnezeu și existenţa vieţii extraterestre. Este convins că, în viitorul apropiat, oamenii ar trebui să se pregatească pentru a-i cunoaște pe fraţii extratereștri. Argumentul său este unul de ordin știinţifico-teologic.

„Așa cum există o multitudine de creaturi pe Pământ, tot așa ar putea fi și alte fiinţe, chiar inteligente, create de Dumnezeu. Asta nu contravine credinţei noastre, pentru că nu putem limita libertatea creatoare a lui Dumnezeu”, a precizat Funes.

În replică, un teolog rus, Alexei Osipov, a comentat declaraţiile directorului Observatorului Astronomic de la Vatican. Osipov, profesor al Academiei Teologice din Moscova, a precizat că religia creştină ortodoxă „respinge existenţa civilizaţiilor extraterestre dotate cu intelect şi capabile să creeze”. Teologul rus a arătat că această poziţie a clerului ortodox se datorează faptului că atât Noul Testament, cât şi numeroşii sfinţi ai bisericilor creştine nu vorbesc de posibile forme de viaţă extraterestră.

Totuși, a recunoscut că Biserica Ortodoxă Rusă nu a studiat niciodată subiectul pentru a formula o poziţie oficială. În schimb, Igor Vizhanov, secretarul pentru afacerile interreligioase al Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, a spus că, de fapt, problema existenţei unor fiinţe extraterestre este nesemnificativă pentru biserică. Este doar „o curiozitate din plictis“, a mai spus preotul ortodox rus.

Extratereștrii în Biblie

Dacă bisericile creștine au păreri divergente cu privire la existenţa extratereștrilor, nu aceeași este situaţia cu cei care încearcă să armonizeze religia cu paranormalul. Astfel, site-urile conspiraţioniste se întrec în identificarea unor presupuse manifestări extraterestre în paginile Scripturii. Înălţarea lui Ilie la cer ar fi fost de fapt un fenomen direcţionat de entităţi din afara spaţiului terestru. Vârtejele de foc menţionate de prorocul Ezechiel ar fi niște OZN-uri. Chiar multe dintre viziunile acestui profet ar fi experienţe cu entităţi extraterestre.

Chiar dacă un teolog poate expedia ușor acest gen de interpretare, discuţia rămâne deschisă. Afirmă Biblia existenţa extratereștrilor? Mai mulţi gânditori creștini au discutat despre această ipoteză la un simpozion despre călătoriile în spaţiu. Participanţii au fost oameni de știinţă din universităţi și de la NASA. Au fost ridicate întrebări de genul: „S-a sacrificat Iisus și pentru klingonieni?”

Din perspectivă teologică, orice răspuns rămâne în limita speculaţiilor. Însă, este greu de crezut că suntem singuri în Univers. De fapt, în optica biblică, sfârșitul istoriei Pământului coincide cu reintegrarea planetei în armonia Universului. A unui Univers locuit.