Ce ne lipsește pentru a rezolva problema poluării

915

Săptămâna trecută, glaciologii NASA anunţau în cadrul unei conferinţe a agenţiei spaţiale americane că au adunat suficiente date pentru a concluziona că topirea gheţii în sectorul maritim Amundsen al Antarcticii de Vest este inevitabilă și va avea consecinţe grave. Că nivelul mărilor va crește cu 3-5 metri peste tot pe Glob, iar asta va duce la disclocarea câtorva milioane de oameni din întreaga lume.

Oamenii de știinţă au spus că doar două secole ne mai despart de acest eveniment ireversibil și că, deși pare departe în timp, asta nu e o consolare. Pentru că nu este nimic care să poată opri fenomenul.

Încercări ratate

Eforturile omenirii de a stopa fenomenul încălzirii globale au eșuat lamentabil, putem spune uitându-ne la faptul că emisiile de CO2 s-au triplat de la ratificarea protocolului de la Kyoto. Însă încetinirea încălzirii globale continuă să fie o idee bună, fiindcă măcar ar putea întârzia topirea care nu mai poate fi oprită.

Începând cu anii ’70, adică acum aproape jumătate de secol, ecologiștii au emis avertizare după avertizare spunând că, dacă nu diminuăm cantitatea de dioxid de carbon care ajunge în atmosferă, temperaturile globale vor crește ca urmare a efectului de seră.

În sine, efectul de seră nu este un fenomen fenomen nociv. Fără el, temperatura pe Pământ ar fi în jur de -18 grade Celsius, ceea ce nu ar fi benefic vieţii. Însă, datorită faptului că gazele cu efect de seră permit pătrunderea radiaţiilor solare în atmosferă, fără să le permită ieșirea, temperatura medie pe Pământ oscilează în jurul valorii pozitive de 15 grade Celsius. Totuși, atunci când radiaţiile se înmulţesc, iar temperatura crește prea mult, au loc schimbări climatice cu efecte potenţial devastatoare pentru Planetă.

Între gazele cu efect de seră, vedeta este dioxidul de carbon, care reprezintă 80% din totalul emisiilor nocive, precum și principalul gaz poluator avut în vedere de cei care luptă pentru stoparea fenomenului încălzirii globale. Metanul este la fel de important precum carbonul, în producerea efectului de seră, iar ozonul are și el o contribuţie semnificativă. Însă reducerea cantităţii de CO2 emisă în atmosferă continuă să fie preocuparea numărul unu a militanţilor ecologiști.

Degeaba, spun editorii revistei Nature. „Pantomima internaţională”, așa cum numesc ei politicile privind schimbările climatice, este dominată de „eroi și de personaje negative care sar pe și de pe scenă și fac schimb de locuri”, făcând ca timpul să se scurgă și ca atenţia noastră să se mute de pe lucrurile esenţiale. O constantă a acestor discuţii este captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC).

CSC-ul este o metodă de prevenire a acumulării unor cantităţi mari de dioxid de carbon în atmosferă. Din multe puncte de vedere, pare metoda cea mai fericită pentru a putea controla problema emisiilor. Producătorii ar putea practic să își menţină sau chiar să crească ritmul de producţie (și implicit de poluare). Ar putea folosi combustibili mai ieftini (chiar dacă sunt mai poluanţi). Piaţa de tranzacţionare a certificatelor de carbon, care încă nu și-a dovedit eficienţa în fapt, ar putea deveni un sistem complementar de gestionare a CO2-ului de care companiile s-ar putea folosi doar la nevoie. În România este în desfășurare un proiect de implemetare a acestei metode la unitatea 6 din Complexul Energetic Turceni.

Soluţia tehnică există

Poluarea poate fi redusă dramatic. Există însă o problemă. Aceeași care a frânat succesul a numeroase alte metode de diminuare a emisiilor: lipsa viziunii. „Tehnologia este gata”, spunea Howard Herzog, cercetător în chestiuni de CSC la Massachusetts Institute of Technology, citat de Nature. „Problema este că nu avem politici care să facă aceste proiecte economice”, a apreciat cercetătorul.

O centrală de producţie care încorporează tehnologie CSC este, desigur, mai scumpă decât o fabrică, să spunem, clasică. Și este nevoie de o coordonare a voinţei politice și a responsabilităţii sociale a companiilor pentru ca implementarea unui astfel de sistem să nu fie percepută drept un sacrificiu economic din partea producătorului. Din păcate însă, câtă vreme protecţia mediului rămâne la periferia intereselor politicienilor, soluţiile împotriva poluării rămân și ele la periferia posibilului.