Mersul la biserică scade riscul de diabet și hipertensiune

24

Un nou studiu care susţine că participarea la serviciile divine ale unei biserici poate îmbunătăţi starea de sănătate, scăzând riscul de diabet și cel de hipertensiune arterială, a fost publicat în Journal of Religion and Health.

De data aceasta, autorii identifică drept origine a acestor beneficii efectul anti-stres al reţelei sociale de sprijin, precum și respingerea comportamentelor de risc privind sănătatea ca fumatulși băutul, precum și încurajarea obiceiurilor sănătoase precum alimentaţia inteligentă și practicarea de exerciţii fizice.

Autorii, care lucrează în cadrul Universităţii McMaster din Hamilton, Ontario (Canada) sfătuiesc medicii să profite de orientarea religioasă a pacienţilor (fie ei creștini, sau de altă religie comunitară) pentru a-i racorda la tradiţiile sănătoase ale credinţei lor.

Aceasta deoarece, potrivit studiului, persoanele care merg la biserică mai mult de o dată pe săptămână se supun unui risc cu 20% mai mic de hipertensiune și unuia cu 40% mai mic de a face diabet.