Cathedral Plaza. Parchetul a început urmărirea penală a inculpaţilor

25

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 au început urmărirea penală în cazul „Cathedral Plaza" a anunţat Arhiepiscopia Romano-Catolică București (ARCB), citată de Agerpres.

„Toţi sunt acuzaţi de efectuarea de lucrări de construire la turnul de birouri Cathedral Plaza fără autorizaţie de construire, aceasta fiind anulată irevocabil de către Curtea de Apel Suceava", declară ARCB.

„Reacţia promptă a Parchetului vine să confirme interesul public pentru apărarea valorilor sociale care privesc conservarea, punerea în valoare şi protejarea monumentelor istorice, precum şi a celor care privesc protejarea publică, faţă de construirea fără autorizaţie valabilă. Ea confirmă şi condamnarea publică făcută de către societatea civilă, de diferite instituţii de stat şi de cult, de sute de mii de creştini catolici şi ortodocşi şi de alte confesiuni. Sperăm într-un demers legal, coerent şi într-un termen rezonabil, care să fie un exemplu pentru alte încercări de încălcare a legii construcţiilor, astfel încât să se realizeze funcţia educativă a sancţiunii penale", a declarat preot Gabriel Popa, secretar al ARCB.

Cathedral Plaza este un proiect care vizează construirea lângă Catedrala Sfântul Iosif din Capitală, pe strada Luterană, a unui imobil de 75 de metri înălţime.