Ce ar face Iisus cu un excedent de 52 de miliarde de dolari?

414

Ce ar face Iisus cu un excedent de 52 de miliarde de dolari? Cu această întrebare își provoacă cititorii editorialista Religion News Cathleen Falsani.

Falsani expune faptul că enoriașii americani oferă la biserică circa 2,4 procente din venitul lor anual, în condiţiile în care, în cultura evanghelică, creștinii sunt învăţaţi să ofere bisericii 10% din venitul lor. Acești bani, cunoscuţi sub denumirea generică de „zecime" sau „zeciuială", sunt dedicaţi sprijinirii sistemelor bisericești (plata angajaţilor, întreţinerea clădirilor), în acord cu învăţătura biblică, notează Falsani.

Însă ce s-ar întâmpla dacă americanii ar crește donaţiile lor cu un procent (deci încă mult sub principiul zecimii)? Valoarea donaţilor ar crește de la 125 de miliarde de dolari anual, cât este în prezent, cu un excedent de 52 de miliarde de dolari. Dacă ritmul s-ar menţine pe parcursul a 20 de ani, scrie Falsani, creștinii ar avea nu mai puţin de 1 trilion de dolari pentru a schimba lumea.

Editorialista continuă comparând aceste sume cu necesarul de 70 de miliarde de dolari anunţat de organizaţia World Vision pentru a furniza apă curată, potabilă, fiecărui locuitor al planetei. „Această singură intervenţie ar putea să reducă drastic mortalitatea infantilă și ar permite câtorva zeci de milioane de copii să meargă la școală. Ar elibera astfel milioane de ore productive din timpul femeilor și ar putea schimba dramatic comunităţile rurale", a sintetizat Falsani.

Perspectiva implicării financiare a creștinilor pentru a-i sprijini în mod deliberat pe cei aflaţi în situaţii precare rezonează și cu principiul celei de-a doua zecimi, prezentat de Vechiul Testament. Una dintre regulile poporului evreu era aceea de a dona o zecime din profitul lor pentru administrarea vieţii religioase și de a oferi o a doua zecime pentru ajutorarea săracilor.