Ce au în comun colindele de Crăciun și Halloween-ul

951

Istoria colindelor de Crăciun este plină de surprize neașteptate. Practica în sine a trecut prin multe schimbări de-a lungul secolelor, iar percepţia de astăzi se bazează doar pe datele istoriei recente. De fapt, practica colindatului a fost combătută în mod activ de către Biserică timp de sute de ani, susţine Carolyn Emerick, într-o cercetare intitulată „Istoria ascunsă a colindelor de Crăciun", publicată pe site-ul academia.eu.

„Ne gândim la colindat ca fiind o practică religioasă. Colindele par a vorbi despre frumuseţea, inocenţa și magia sezonului de Crăciun. Cu toate acestea, colindatul nu a fost la fel de nevinovat cum am putea crede", sunt concluziile cercetătoarei americane. Mai mult de atât, se pare că colindatul și Halloweenul nu sunt chiar atât de separate precum ar părea la prima vedere.

În opinia cercetătoarei, descoperirea originilor colindatului este dificilă. Unele surse indică secolele XIV sau XV ca fiind perioada când colindatul a devenit o practică comună în creștinism. Totuși, există multe dovezi potrivit cărora colindatul a existat cu multe secole înainte, fapt demonstrat de edictele timpurii ale bisericii care fac referire la colindat.

Motivul interdicţiilor prin edicte se datora formelor indecente pe care practica colindatului îl deţinea. Iniţial asociate cu dansul, costumaţia, orgiile, consumul de alcool, au fost percepute de către biserica timpurie ca „rămășiţe de obicei păgân". Unul dintre rolurile colindelor era alungarea spiritelor rele și invocarea sufletelor oamenilor care au murit. Însă, de-a lungul istoriei însemnătatea de la început a colindelor a păstrat doar atmosfera de sărbătoare, de urare și ceremonie, susţine descoperă.ro.

Amestecul de elemente precreștine cu cele creștine pot fi identificate în multe dintre tradiţiile asociate sărbătorilor de iarnă. În opinia lui Emerick, unul dintre exemplele cele mai concludente în privinţa acestei combinaţii este Jocul Călușarilor, specific tradiţiei românești. În descrierea cercetătoarei americane, călușarii aveau o altă motivaţie a dansului decât simplul divertisment, alungarea spiritelor rele constituind obiectivul central al dansului. În cazul în care o casă le refuza intrarea, atunci un blestem era aruncat asupra proprietarului. Mişcările dansului aveau rolul de a crea o stare extatică, care să îl desprindă pe dansator de realitate și să îi permită comunicarea cu spiritele (ielele), afirmă și etnologii pe site-ul Muzeului Ţăranului Român. Astfel, călușarii erai investiţi cu puteri magice de către aceste duhuri feminine pe care le folosesc în folosul oamenilor.

Ceea ce i se pare interesant lui Carolyn Emerick este faptul că există o similitudine între jocul călușarilor (dar și a altor practici precreștine asociate colindului) și tradiţia de Halloween. Astfel, colindatul era aproape întotdeauna asociat cu solicitarea unei recompense, constând în alimente și băuturi, altfel existând riscul unei răzbunări din partea colindătorilor. Asemănarea cu celebrul „trick or treat" („ne daţi ori nu ne daţi") este mai mult decât izbitoare.

Aceeași constatare o face și Zoe Petre, profesor de istorie la Universitatea București. Într-un articol publicat în revista Historia, fostul consilier prezidenţial apreciază ca disproporţionată reacţia indignată cu care „mass-media şi elita mai degrabă snoabă a României actuale” se raportează faţă de micii, berea, sarmalele sau ţuica oferite de către autorităţi cu ocazia diferitelor evenimente. În opinia lui Zoe Petre, această atitudine de dezgust contrastează flagrant cu „duioasa nostalgie care ne podideşte când auzim cetele cvasi-angelice de colindători, copiii îmbujoraţi care cântă cu voci cristaline 'ne daţi ori nu ne daţi?'". Și asta deși, în realitate, urarea ne invită să ne amintim de blestemele pe care, în amintirile lui Creangă, le aruncau colindătorii asupra caselor unde nu fuseseră trataţi cum se cuvine. Practic, colindatul vine dintr-o „lume rituală arhaică, severă cu cei care au greșit" și preocupată de distribuţia hranei.

Etnologul Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", confirmă existenţa datinilor asociate colindului venite din vremurile precreştine, datini peste care Biserica a suprapus sărbătorile sale pentru a le atenua efectul păgân, citează Jurnalul.ro. Același aspect este recunoscut și de către preot Nicolae Cojocaru, doctor în etnologie și teologie, în cartea „Tradiţii la cultul creștin", care afirmă că nu doar colindatul, sorcova sau plugușorul au fost împrumutate, ci întreaga sărbătoare a Crăciunului (originară din cultul zeului Mithra), dar cărora ulterior li s-au oferit un sens creștin.

În schimb, nu aceleași păreri sunt împărtășite de către site-urile religioase ortodoxe. Spre exemplu, agenţia de știri ortodoxe, Basilica, consideră că „niciodată colindele nu s-au amestecat cu aceste sărbători păgâne, creştinii ţinând cu sfinţenie dintotdeauna la cântecele lor rituale şi la rugăciuni. Ceea ce poate fi presupus că au luat creştinii de la obiceiul calendelor ar fi doar umblatul în ceată de la o casă la alta, deşi şi aici avem ca model venirea magilor ghidaţi de steaua luminoasă, apoi a face cu această ocazie urări de sănătate gazdelor şi a oferi daruri colindătorilor".