Cercetaşii americani au decis: băieţii gay au voie să fie membri

162

Pe 19 aprilie, cercetaşii americani din Statele Unite ale Americii au publicat proiectul de modificare a statutului organizaţiei, care include acceptarea băieţilor gay în rândul membrilor, dar interzice accesul acestora în funcţii de conducere.

Rezoluţia prevede că organizaţia menţine interdicţia privitoare la aderarea ateilor şi necredincioşilor, care ar contraveni cu jurământul cercetaşilor, ce afirmă: „Promit să onorez cât mai bine pe Dumnezeu şi ţara mea şi să ascult de legea cercetaşilor". Votul final va fi exprimat în luna mai.

Potrivit Adventist Review, 70% din sponsorizările primite de cercetaşii americani vin din partea bisericilor mormonă, metodistă şi catolică.

Însă membrii acestor biserici nu sunt la fel de deschiși în a aceepta noile modificări. Aproape jumătate dintre credincioşii mormoni chestionaţi într-un sondaj de opinie comandat de Associated Press declară că ar renunţa la calitatea de membru al cercetaşilor dacă băieţilor gay li s-ar permite să se înscrie.

Organizaţia cercetaşilor americani a anunţat din luna februarie că ia în considerare schimbarea unei vechi interdicţii privind homosexualii, printr-o politică ce le-ar permite susţinătorilor trupelor de cercetaşi să ia propria decizie în această chestiune.