Coranul a fost ars – Afganistanul răspunde violent

34

Deși promisese că nu va mai arde Coranul, pastorul Terry Jones a făcut-o la finalul lunii martie. Efectul a fost unul sângeros în Afganistan, unde în acest weekend, ca răzbunare a musulmanilor, au murit oameni nevinovaţi.

În urma unui proces de câteva minute, pastorul Terry Jones și biserica lui au hotărât vinovăţia Coranului și a religiei islamice. Ca atare au dat foc Coranului în incinta bisericii lor. Gestul nu a trecut neobservat în lumea islamică. Un atac fără precedent a avut loc în Afganistan, ca protest faţă de această insultă.

Violenţele au început de vineri, în orașul Mazar-i-Sharif. Au fost ucise 7 persoane și rănite alte 20 în urma unui protest pașnic care a degenerat violent. Între victime se numără și românul Filaret Moţco de 43 de ani. El era expertul politic cu cel mai înalt grad din cadrul biroului ONU de la Mazar-i-Sharif. Acesta a fost cel mai grav atentat asupra staff-ului ONU din 2001, de la invadarea Afganistanului.

ONU a condamnat în termeni foarte severi atacul, care nu poate fi justificat în niciun fel. Obama a condamnat și el actele barbare, afirmând că orice gest prin care un text sfânt, oricare ar fi el, este batjocorit, este „un gest de intoleranţă extremă și bigotism", dar care, totuși, nu justifică uciderea unor nevinovaţi.

A doua zi, protestele au atras din nou mii de demonstranţi, de data aceasta în Kandahar, fieful taliban. Cinci persoane au fost ucise și alte 45 rănite în urma confruntărilor cu forţele de ordine. „Moarte Americii" și „Moarte lui Karzai", președintele ţării, au strigat demonstranţii.