10 femei creştine care au schimbat istoria

1272

Istoria creştină a cunoscut contribuţia a numeroşi bărbaţi a căror credinţă remarcabilă a modelat istoria şi vieţile celor care i-au cunoscut. Însă mai puţin cunoscute sunt femeile care şi-au pus amprenta asupra istoriei creştine.

1. Prorociţa Ana

Ana este prima persoană din Biblie care a făcut profeţii legate de viaţa lui Iisus încă din copilăria Lui. Această femeie, în vârstă de aproape 100 de ani, se afla la Templu atunci când Maria şi Iosif au mers să Îl dedice pe Prunc lui Dumnezeu, la opt zile după naştere.

„Rămasă văduvă, şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mântuirea Ierusalimului”. (Luca 2: 37,38)

2. Lidia, vânzătoarea de purpură din Filipi

Istoria Lidiei începe de fapt cu apostolul Pavel. În ziua în care Pavel a ajuns în Filipi, primul grup cărora el le-a vorbit a fost un grup de femei adunate în acel loc.

Conducătoarea acestor femei era Lidia, vânzătoare de purpură, o îmbrăcăminte de o culoare foarte preţuită în timpul acela. Lidia era de origine din cetatea Tiatira. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. Ulterior, aceasta a devenit prima creştină din Europa şi fondatoarea bisericii din Filipi.

3. Perpetua şi Felicitas

Alte două femei care şi-au pus amprenta asupra creştinismului sunt Perpetua, o femeie căsătorită cu un nobil, şi slujnica ei Felicitas. Acestea au trăit la sfârşitul celui de-al doilea secol, au devenit cunoscute datorită hotărârii de a nu renunţa la credinţa lor şi de a suferi martirajul.

4. Tecla din Iconium

Tecla a rămas în istorie datorită refuzului de a se căsători cu bărbatul ales de familia ei – un act neobişnuit pentru secolul I. Însă exemplul ei a fost folosit timp de secole de Biserica Catolică ca model de castitate şi virginitate, iar femeile au fost încurajate să ia exemplul Teclei şi să se păstreze pure.

5. Genoveva

Genoveva s-a născut în 419 (sau 422), în Nanterre, Franţa. După convertirea la creştinism s-a mutat la Paris, dedicându-şi viaţa rugăciunii şi credinţei. Momentul datorită căruia Genoveva a rămas în istorie şi a devenit patroana capitalei franceze este „maratonul de rugăciune”, pe care aceasta l-a organizat în 451, pentru a salva oraşul de invazia hună.

6. Împărăteasa Olga a Rusiei

Împărăteasa Olga a fost prima femeie care a condus Rusia şi, totodată, primul membru al familiei regale care s-a convertit la credinţa creştină (în anul 945). Pe lângă toate aceste realizări importante în plan politic-administrativ, cea mai importantă moştenire lăsată poporului rus s-a manifestat în plan spiritual. Deşi nu a reuşit să îl convertească pe fiul său, nepotul său – Vladimir I – a declarat creştinismul religie oficială în Rusia.

7. Hildegard von Bingen

Hildegard von Bingen (1098-1179) a fost o călugăriţă benedictină, stareţă din 1136, fiind una dintre cele mai importante reprezentante ale misticismului german. Opera sa denumită „Ordo Virtutum” (Ordinul virtuţilor), o dramă liturgică, este considerată cea mai veche lucrare moralistă. În afară de contribuţia liturgică, descoperirile în domeniul remediilor naturiste şi teologia practică pe care o trăia sincer au rămas recunoscute în biserică.

8. Anne Hutchinson

De origine engleză, Anne Hutchinson este fiica unui preot anglican. Fervoarea cu care vorbea femeilor despre Harul lui Dumnezeu în timpul întâlnirilor săptămânale ţinute chiar acasă la ea i-a atras un proces civil şi izgonirea din colonie. Lupta şi viaţa ei perseverentă au contribuit substanţial la progresul libertăţii religioase în colonii şi la rolul femeilor în lucrarea misionară.

9. Fanny Crosby

Fanny Crosby s-a născut în 1820 şi a devenit rapid unul dintre autorii cei mai populari de imnuri creştine, care a influenţat teologia, credinţa şi închinarea a milioane de creştini în ultimele trei secole. Creştinii din aproape fiecare confesiune cunosc şi cântă un imn pe care l-a scris Fanny, între cele mai cunoscut fiind „Blessed Assurance” şi „To God Be the Glory”. Cu peste 8.000 de compoziţii, Fanny a fost inclusă în Gospel Hall of Fame în anul 1975.

Unul dintre imnuri poate fi ascultat aici.

10. Maica Tereza

Anjezë Gonxhe Bojaxhiu (născută în Albania în 1910) a primit numele de Maica Tereza după ce s-a alăturat unui ordin de măicuţe catolice. Şi-a început lucrarea de caritate la nivel mondial odată cu înfiinţarea organizaţiei „Misionarii carităţii” (1950) pentru a-i ajuta „pe cei înfometaţi, goi, fără adăpost, schilozi, nevăzători, leproşi, toţi cei care sunt nedoriţi, neiubiţi, neîngrijiţi din societate, oameni care au devenit o povară pentru societate şi care sunt evitaţi de toţi”. Astăzi, peste 4.000 de măicuţe continuă opera de caritate a Maicii Tereza.

Unul dintre citatele cele mai cunoscute ale sale este: „După sânge, sunt albaneză. După cetăţenie, sunt indiană. După credinţă, sunt o măicuţă catolică. După chemarea mea, aparţin întregii lumi. După inimă, Îi aparţin în întregime lui Iisus Christos”.