Să citim Geneza cu „ochi noi”

În primăvara anului 2022, l-am intervievat pentru a doua oară pe venerabilul profesor de exegeză ebraică Jacques Doukhan. În urmă cu zece ani, în primul interviu, am parcurs viaţa sa: începutul, într-o familie de evrei din Constantine, Algeria, studiile în Franţa, Elveţia și Statele Unite, activitatea de profesor și autor (cititorii români au la dispoziţie cele două cărţi din seria „Enigmele Bibliei”[1]). De data aceasta am discutat despre studiul care l-a pasionat întreaga viaţă: prima carte a Bibliei, Geneza, și în special primele ei capitole, dedicate creaţiei.

După o viaţă întreagă de studiu aprofundat al Genezei, profesorul Jacques Doukhan găsește mereu idei și frumuseţi noi; citirea lentă, cu „ochi noi”, dintr-o perspectivă spirituală, poate transforma și experienţa noastră de lectură. 

Bine v-am regăsit, domnule profesor Doukhan! Acum zece ani aţi venit în România și mi-aţi acordat primul interviu.

Îmi amintesc. A trecut mult timp.

Așa este, dar nu v-aţi schimbat.

Să sperăm. De fapt, mă schimb puţin câte puţin.

Cum se explică legătura dvs. de-o viaţă cu cartea Geneza?

Încă din copilărie, istorisirile Genezei m-au impresionat, m-au inspirat mult. De fapt, prima carte pe care am citit-o în ebraică a fost Geneza. Acesta a fost primul meu contact cu Biblia ebraică, când aveam cam cinci ani. Deci pasiunea mea e veche.

Iar apoi, când mi-am început primul doctorat, în ebraică, m-am axat pe limba și literatura ebraică. Am scris o teză de filozofie lingvistică, modul în care limba se leagă de spiritul textului, de cultură. Istorisirea creaţiei a fost atunci unul dintre textele-cheie studiate de mine din perspectiva limbii.

Iar apoi, când mi-am scris cealaltă teză de doctorat, m-am axat pe Geneza 1 și 2. Știţi că se vorbește mult că sunt două versiuni ale creaţiei. Eu am contestat ipoteza documentară, am demonstrat că nu e vorba de două surse, ci de una singură, un singur autor, care a scris despre creaţie din două perspective diferite. Deci sunt versiuni complementare, cu legături strânse între ele. Acest lucru ne ajută să înţelegem unele dintre cele mai importante idei din Geneza.

De atunci, din anii ’70, am fost foarte interesat de cartea Geneza, pe care am predat-o la Institutul din Collonges, Franţa, iar apoi la Școala Superioară de Teologie de la Universitatea Andrews, Statele Unite. Acela a fost textul-cheie pe care l-am predat.

Am crescut cu acest text. Le spuneam mereu studenţilor mei: „De fiecare dată când citesc Geneza, descopăr ceva nou.” Chiar și în prezent, mereu observ ceva nou. În ciuda vârstei, mă simt ca un copil, căci încă găsesc lucruri noi. Este întotdeauna interesant să citesc textele, mai ales în limba ebraică, deoarece autorul Genezei a fost foarte meticulos cu privire la limbajul folosit.

Deci cartea este încă „vie” pentru mine și nu e o carte a trecutului, ci a prezentului. Și cred că este și o carte a viitorului, fiindcă deschide multe orizonturi spre el, nu e doar o relatare despre evenimentele de demult, ci are și elemente profetice.

Puteţi să ne daţi câteva exemple?

Când am studiat structura Genezei, am descoperit că începe cu creaţia și se termină cu o trimitere la re-creare, la înviere. Există un ecou între primul și ultimul cuvânt al Genezei. Mă refer la cuvinte ebraice care sunt înrudite, indicând că același autor a scris toată cartea. De asemenea, este interesant că ultima imagine, ultima idee e reprezentată de un sicriu și oasele lui Iosif. E o imagine ce se repetă la finalul Pentateuhului, în Deuteronomul, unde știm că a fost o înviere, deși e vorba de un sicriu, de o îngropare. Sunt niște conexiuni acolo, iar în Biblie trebuie să acordăm atenţie asocierii dintre oase și speranţa că vom învia la sfârșitul timpului.

Ca în faimoasa viziune a văii oaselor din Ezechiel 37.

Da. Ceea ce putem vedea e o carte ce începe cu creaţia și se termină cu re-crearea, cu așteptarea ţării promise. Avem un sicriu, oase și speranţa Canaanului în această carte scrisă, desigur, de Moise, care aștepta ţara promisă.

În plus, așa cum este de așteptat, este o carte ce a inspirat multe alte cărţi din Biblie. Importanţa ei e dată și de faptul că e prima carte a Bibliei și, din acest motiv, este normal faptul că toţi profeţii, toţi cei de mai târziu care L-au mărturisit pe Dumnezeu în viaţa lor, s-au referit la acea carte. Cred că s-a spus, și este corect, că nu am putea înţelege Biblia dacă nu cunoaștem Geneza. Și Geneza a inspirat de asemenea mulţi scriitori, muzicieni și artiști plastici de-a lungul secolelor, până în zilele noastre.

Prof. Doukhan, Geneza a fost obiectul cercetării și al lecturii dvs. spirituale de-a lungul întregii vieţi. Acum câţiva ani, aţi scris o lucrare foarte impresionantă despre Geneza, primul volum al noului Comentariu Biblic Adventist Internaţional. E o lucrare imensă ca mărime și importanţă.

Da. A durat mai mulţi ani, nu îmi amintesc exact câţi. Am început acum circa șapte ani, în 2015, cred. Acum lucrez la o ediţie revizuită, pentru că acest comentariu nu e o carte a trecutului, ci una „vie”.

Recent, aţi scris și un mic ghid de studiu al cărţii Geneza pentru uz laic. Bineînţeles că Geneza e o carte foarte mare, așa că în doar 13 lecţii scurte nu aţi putut acoperi totul. Care a fost criteriul după care aţi selectat ce să includeţi și ce să lăsaţi deoparte?

În primul rând, am urmărit direcţia textului. Nu am scris din perspectivă tematică, dar desigur că am descoperit lucruri noi, ferestre noi. Sunt chiar niște lecţii existenţiale. În acest sens, aș spune că ghidul de studiu reprezintă o lectură a Genezei cu o legătură mai mare cu viaţa, aduce Geneza la viaţă. Geneza nu e doar o carte ce informează, ci ne emoţionează și are impact asupra vieţii noastre.

Aţi inclus multe cuvinte ebraice. De ce aţi făcut asta pentru oameni care, de fapt, nu vorbesc și nu înţeleg ebraica?

În prima mea teză de doctorat am arătat o caracteristică a scriitorului biblic, și anume acuta lui conștiinţă a legăturii dintre mesaj și formă. Nu vorbesc doar de limbaj, ci și de structură, frumuseţe poetică și jocuri de cuvinte. Nu toate aceste lucruri transpar într-o traducere. Deși avem esenţa mesajului biblic, care reiese în traducere, multe mesaje mai subtile nu se pot reda în ea.  

Ce înţelegem din termenii diferiţi pentru Dumnezeu folosiţi în Geneza 1 și 2?

Cuvintele diferite care sunt folosite ne oferă o înţelegere foarte profundă a lui Dumnezeu. Așa cum se știe, în prima relatare a creaţiei, cuvântul pentru Dumnezeu este Elohim, iar în a doua este Elohim Yahweh [în traducerea românească, „Dumnezeu” și, respectiv, „Domnul Dumnezeu”]. Mulţi cercetători au argumentat că aceste două nume ale lui Dumnezeu indică două surse diferite care au fost înglobate în textul actual.

Dar nu așa stau lucrurile. Autorul prezintă în acest fel cele două aspecte ale lui Dumnezeu, două perspective asupra Sa. Mai întâi este Elohim, Dumnezeul măreţ, transcendental, îndepărtat, iar apoi avem un Dumnezeu apropiat, personal, care îţi vorbește, e în legătură cu tine. Asta te ajută să înţelegi că cele două perspective se completează una pe alta, că e vorba de același Dumnezeu, ceea ce te face să înţelegi cum ar trebui să fie închinarea noastră. El e foarte departe, dar și foarte aproape. Îţi arată și cum, de la bun început, Dumnezeul îndepărtat și măreţ a devenit Dumnezeul personal. Descoperim ideea întrupării, Dumnezeul care coboară pe pământ, Dumnezeul Yahweh, care e foarte personal, care te iubește, vorbește cu tine, e lângă tine, dar, în același timp, e Elohim.

Sunt atâtea adevăruri care reies prin limbă, prin poezie. Sunt multe elemente poetice în Geneza, iar autorul folosește poezia deoarece, când vine vorba de chestiuni profunde, uneori un poem comunică mai bine lucrurile care sunt dincolo de cuvinte.

În Geneza apar și o serie de termeni egipteni și chiar jocuri de cuvinte în egipteană, arătând că autorul era bine familiarizat cu limba. Este un joc de cuvinte între zeul Ra, venerat de egipteni, și cuvântul ebraic ra, care înseamnă „rău”. Autorul face această legătură amuzantă. Geneza cuprinde și umor, iar jocurile de cuvinte sunt unul dintre mijloacele umorului.

Aţi fost preocupat și de structura cărţii Geneza. Care au fost câteva dintre criteriile care v-au ajutat să întrezăriţi structura cărţii?

Relatarea creaţiei e prezentată de autor ca toledot „genealogie”. Genealogia e un element-cheie în structura Genezei, care este bazată pe genealogii. Ai genealogiile lui Adam, Noe, Avraam, Iosif etc. Asta arată de la început că relatarea creaţiei nu e separată de restul istorisirilor, că istorisirile despre Avraam, Isaac și patriarhi, pe care noi le considerăm istorice, deoarece descriu viaţa lor, în mediul lor istoric și geografic particular, și al căror caracter istoric este acceptat de majoritatea cercetătorilor, sunt legate de istorisirea creaţiei. Autorul a vrut să conștientizăm faptul că relatarea creaţiei are aceeași calitate istorică pe care o au toate celelalte, iar dacă contești caracterul istoric al evenimentului creaţiei, atunci ar trebui să contești și caracterul istoric al tuturor celorlalte istorisiri. Din acest punct de vedere, se arată unitatea Genezei, că istorisirile au aceeași structură și aparţin aceluiași gen literar.

În zilele noastre, istorisirea creaţiei e un subiect foarte controversat. După cum aţi spus, dvs., ca cercetător biblic, credeţi că relatarea creaţiei e istorie, nu mit. Ce alte motive aveţi să credeţi asta?

E clar că cel ce a scris despre creaţie voia ca cititorul să înţeleagă că în relatarea sa e vorba de un eveniment istoric. Nu numai că el credea asta, dar modul în care a scris despre creaţie sugerează că voia ca și cititorul să considere că această mărturie se referă la un eveniment istoric. Sunt multe argumente puternice care sugerează clar că intenţia autorului e ca noi, cititorii, să privim această relatare ca pe un eveniment istoric.

Avem multe alte referiri la creaţie în Biblie, iar intenţia lor nu e să raporteze un eveniment istoric, cum e intenţia autorului primelor două capitole din Geneza, ci să prezinte învăţăminte etice, spirituale, religioase, teologice. După cum se știe, sunt și alte relatări ale creaţiei în literatura antică și ele nu susţin niciodată că fac o descriere a creaţiei istorice, ci doar fac referire la ea pentru a extrage unele învăţăminte. Acesta e singurul text din literatura antică care se prezintă ca relatare a evenimentului creaţiei.

Așa cum am spus deja, e important că autorul a identificat creaţia ca toledot „genealogie”, dar e vorba și de stil, stilul genealogiei. Aceasta e istorie pură. Pentru că, din punct de vedere ebraic, caracterul istoric e dat de prezenţa genealogiei. Dacă nu e genealogie, nu e istorie. De aceea, Evanghelia după Matei, în care se vorbește despre Iisus, începe cu genealogia, arătând caracterul istoric al relatărilor despre El.

Sunt unele aluzii la mituri, dar acestea sunt de natură polemică. De la bun început, când citim primul verset, sesizăm aluzii la celelalte relatări ale începuturilor, arătând că aceasta e diferită.

Apoi, când autorul vorbește despre soare și lună, existau termeni ebraici pentru ele, dar autorul nu îi folosește pe aceia. Îi folosește în altă parte în Geneza, dar când e vorba de creaţie, el scrie „luminătorul cel mare” și „luminătorul cel mic”. Cuvântul ebraic pentru „soare”, șemeș, și cel pentru „lună”, yareakh, trimiteau la mitologie, la zei, dar autorul nu vrea să se folosească de acestea două, ca să fie sigur că nu există nicio confuzie, deci scrie „luminătorul cel mare” și „luminătorul cel mic”.

Același lucru e valabil în cazul peștilor. În Orientul Apropiat antic, se credea că existase un pește mare, care jucase un rol la începutul existenţei pământului. Când vine vorba de crearea peștilor, el folosește cuvântul bara „a crea”, „a face”, cuvântul care a fost folosit și pentru crearea cerului, a pământului și a omului. El nu folosește bara pentru crearea animalelor de uscat, a multor alte lucruri, ci pentru crearea peștilor. Apoi cuvântul folosit trimite la pești mici, plevușcă, adică în opoziţie cu acel pește primordial din mitologie. Oamenii care citesc pasajul observă că e ceva intenţionat. Ca exeget, ești interesat de intenţia scriitorului, de ce vrea el să spună. Și ce vrea să ne spună e: această scriere are caracter istoric.

Unii teologi spun: să lăsăm dezbaterea privind istoricitatea primelor capitole din Geneza; să ne concentrăm asupra mesajului!

Un lucru este clar: în mentalitatea ebraică, dacă nu există istorie, nu există mesaj. În asta stă diferenţa dintre gândirea ebraică și cea grecească, deoarece în cea grecească se începe cu mesajul, cu filozofarea, iar apoi se caută un mit care să ilustreze adevărul crezut de acei oameni. Se începe cu gândirea, după cum a spus Descartes, filozoful francez: „Gândesc, deci exist.” Existenţa vine după gândire. În perspectiva ebraică, dacă nu exiști, nu gândești. Dacă nu exiști, nu există istorie și nici teologie.

Din păcate, acesta e punctul de plecare al unei mari neînţelegeri în abordarea critică a Bibliei, care a influenţat mulţi cititori, căci au privit-o din perspectivă grecească, au crezut că e vorba de o filozofie concepută în vremea exilului, când oamenii s-au gândit la răscumpărare, mântuire și, pentru asta, au inventat un creator, ca să ilustreze acest concept. Și mulţi creștini consideră că lucrul important în relatarea creaţiei e mesajul, că rolul cărţii e să te înveţe să fii o persoană spirituală, iar evenimentul nu e important. Dar, din perspectivă biblică, dacă evenimentul nu e real, atunci mesajul nu are sens.

Același lucru e valabil cu privire la înviere. Unii oameni au îndoieli legate de învierea lui Iisus, dar tot se consideră creștini. Nu poţi fi creștin dacă te îndoiești de evenimentul istoric al învierii, căci, dacă nu crezi în învierea lui Hristos, nu poţi crede în învierea ta. Nici în re-crearea ta, când trebuie să devii o fiinţă nouă, o persoană spirituală. Așa că adevărul spiritual e înrădăcinat în istorie; dacă îndepărtezi rădăcina, nu mai există planta, nu mai există viaţă, floare, semnificaţie.

Trecând mai departe, foarte repede după creaţie avem istorisirea căderii în păcat, dar și prima promisiune privind răscumpărarea. Citind Geneza 3:15, ne e oarecum ușor să o înţelegem, fiindcă știm restul istorisirii, avem Evangheliile, viaţa lui Iisus, aplicaţiile Noului Testament. Dar primii părinţi, Adam și Eva, au putut înţelege acel limbaj?

Eu cred că da. Sunt câteva indicaţii în text. În primul rând, trebuie să înţelegem că aceste istorisiri despre șarpe, fructul interzis și primii oameni erau bine cunoscute și în afara sferei biblice. Ele sunt atestate în Orientul Apropiat antic și în alte culturi. Asta arată că nu e ceva inventat de cei crescuţi în cultura biblică.

Geneza 4 începe cu un verset care vorbește despre nașterea lui Cain, primul născut. Sunt relatate vorbele Evei, acolo unde scrie: „[E]a a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Și a zis: «Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!»” Din păcate, acesta e unul din textele ale căror traduceri nu sunt în concordanţă cu originalul. De fapt, ceea ce spune Eva în acest pasaj este: „Am căpătat un om, pe Domnul!”, și ea se gândește, pentru o clipă, că acea profeţie importantă tocmai se împlinise, că Răscumpărătorul divin, care avea să îi salveze, deja sosise.

Cred deci că ei au înţeles foarte bine. Desigur că această înţelegere i-a fost transmisă de la Adam, de-a lungul timpului, și lui Moise și avem elemente ce sugerează că lucrurile fuseseră înţelese de Moise și alţii dinaintea lui, care au primit mesajul prin cei ce li l-au mărturisit.

Pentru dvs., vorbitor de ebraică, pare așa natural să aprofundaţi semnificaţii și nuanţe, dar majoritatea oamenilor care citesc Geneza, la fel ca și mine, nu cunosc ebraica. Este destul de descurajator, sunt atâtea bariere lingvistice, culturale și educaţionale. Ce speranţă există pentru un cititor obișnuit al Genezei?

Este speranţă, dacă luaţi în serios Biblia, în orice traducere, adică să o citiţi. Nu vorbesc despre textul ebraic, doar să luaţi textul în serios în traducerea avută, asta ar fi suficient. Mulţi specialiști în ebraică citesc textul, dar nu îl iau în serios. Studiază anumite detalii, dar nu primesc și nu cred textul, nu îl înţeleg din perspectivă spirituală.

Important e să citești textul din perspectivă spirituală și cu atenţie, să îl iei în serios, ca atunci când citești un act, o scrisoare de dragoste sau o reţetă medicală. E ceva de viaţă și de moarte, așa că citești foarte serios fiindcă vrei să fii sigur că nu înţelegi greșit. Cred că, dacă faci asta, chiar și în limba ta, dacă ești serios, faci acel pas mai departe, te întrebi: „Ce scrie în Biblie în această limbă?”

Deci, ca să vă răspund la întrebare, cel mai important instrument pentru citirea Bibliei nu este limba ebraică, nici toate comentariile, ci să îţi iei timp să citești textul. Timpul e un instrument pe care toată lumea îl are la dispoziţie. Nu există vreo elită, nu sunt diferenţe, cu toţii avem același timp. Din nefericire, în ziua de azi vrem să facem totul foarte rapid. Dar trebuie să iei timpul în serios, fiindcă izvorăște de la Dumnezeu. Dacă nu ai o conexiune cu El, nu înţelegi ce citești. Aceasta e ideea centrală. Citirea Bibliei trebuie să fie un proces lent, fără grabă, iar în cadrul acestei experienţe, să nu uiţi de conexiunea cu Acela care a inspirat-o.

Citirea lentă și căutarea conexiunii cu Dumnezeu vor duce la o înţelegere tot mai bună a textului, cu sensuri și valori spirituale pe care nu le-ai văzut până atunci. Textul biblic e plin de noutăţi. Dacă citim Biblia ca oameni religioși cu vechime și nu descoperim lucruri noi, înseamnă că nu citim Biblia, ci ne citim pe noi. Persoana care e familiarizată cu Biblia și citește Geneza considerând că știe textul ajunge tot mai înstrăinată de Biblie deoarece crede că știe. Asta e o mare capcană pentru cei ce cred că știu, pentru că ei pierd prospeţimea, noutatea textului, și sunt atâtea adevăruri și mesaje care fac ca Biblia să aducă mereu noutăţi.

Din păcate, mulţi oameni transformă Biblia într-un muzeu, neobservându-i prospeţimea, așa că ea își pierde rostul de a inspira. Cred că e important ca, atunci când citesc, să încerce să o facă de parcă ar fi prima dată, cu „ochi noi”, și vor descoperi frumuseţi și înţelesuri care le vor transforma viaţa.

Jacques Doukhan este un venerabil profesor de exegeză ebraică și prezintă în acest interviu studiul său de o viaţă despre relatarea creaţiei din cartea Genezei.

Te-ar putea interesa și: Pot să am încredere în Biblie?