BibleMesh.com: Spitalele de azi există datorită creștinilor

23

Spitalele de astăzi își datorează existenţa oamenilor credincioși, susţine Ben Mitchell, șeful catedrei de Filosofie Morală al Universităţii Union (SUA) și editorialist la BibleMesh.com. Mitchell răspunde astfel unui material publicat de autorul Kevin Drum, pe blogul MotherJones.com, care susţinea că spitalele sunt instituţii seculare.

„Cel puţin din punct de vedere istoric," susţine Mitchell, „spitalele nu sunt instituţii seculare. Creștinii au fost lideri în medicină și au început să construiască spitale fiindcă fondatorul lor, Iisus din Nazaret a vindecat bolnavii în timpul slujirii sale pe Pământ."

Mitchell susţine că primii creștini „nu doar că au îmbrăţișat medicina, ci au fost adevăraţi campioni ai îngrijirii bolnavilor."

Editorialistul îl citează pe istoricul Albert Jonsen, de la Universitatea din Washington, care susţine că „cea de-a doua mare expansiune din istoria medicinei începe la sfârșitul secolului IV, când a fost fondat primul spital creștin în Cezarea (Cappadochia) și se încheie la sfârșitul secolului al XIV-lea, când medicina a reușit să pătrundă puternic în universităţi și în viaţa publică a naţiunilor emergente ale Europei."

După ce Sfântul Basil a fondat primul spital creștin, în jurul anului 369, modelul s-a extins, ajungând ca pe la mijlocul secolului XVI să existe circa 37.000 de mănăstiri benedictine care îngrijesc de bolnavi. „Abia la secole după apariţia spitalului lui Basil, au început și musulmanii arabi să construiască spitale", scrie Mitchell.

Potrivit lui Husain F. Nagamia, președintele Institutului Internaţional de Medicină Islamică (IIMI), în timpul erei islamice au fost dezvoltate multe spitale, sub denumirea de „Birmaristan" sau „Maristan". Potrivit lui Nagamia, „primul spital a fost fondat de califul Al-Walid I, care a condus orașul persan Jundishapur între anii 705-715." Președintele IIMI susţine că primul spital islamic din istorie a fost ridicat la Baghdad în timpul califului Harun-ul-Rashid (786-809).

Ben Mitchell susţine că, în Europa, multe dintre marile spitale au fost construite sub auspicii iudeo-creștine, motiv pentru care și poartă nume de sfinţi. În plus, spune Mitchel, „un termen francez vechi pentru 'spital' este 'hôtel-Dieu' (hotelul lui Dumnezeu)."

Mitchell mai amintește și de fondarea organizaţiei Crucea Roșie, la iniţiativa omului de afaceri creștin Jean Henri Dunant.

Implicarea creștinilor în oferirea de servicii medicale nu are doar un avantaj istoric, ci și unul calitativ comparativ cu instituţiile medicale secularizate. Cel puţin așa susţine un raport Thomson Reuters, care arată că spitalele creștine furnizează servicii medicale de mai bună calitate decât spitalele neafiliate religios.

„Datele noastre sugerează că leadership-ul sistemelor de sănătate deţinute de biserici ar putea fi cele mai active în alinierea obiectivelor de calitate și monitorizarea atingerii valorilor de misiune ale sistemului," a declarat Jean Chenoweth, vice-președinte în cadrul programelor de îmbunătăţire a calităţii și Top 100 Spitale, în cadrul Thomson Reuters.

Surse: Bible Mesh, Reuters, 100tophospitals.com