Etichetă: crestin

Biografia unei dileme

„Dar cine ştie să facă bine şi nu face săvârşeşte un păcat!”(Iacov 4:17)

De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?

Întrebarea din titlu este un protest exprimat sub forma unei nedumeriri acuzatoare la adresa lui Dumnezeu. Nu este altceva decât o condamnare voalată a lui Dumnezeu și a acţiunilor Lui. Este expresia ciudată a rebeliunii unei lumi care se vede pe sine superioară lui Dumnezeu. Oamenii uită cuvintele Scripturii din cartea lui Iov: „Supărarea să...

Creștin (și) în an electoral

Într-o lume care pare să plonjeze în tot mai multă confuzie, creștinii au motive de speranţă la fel de trainice ca Împărăţia care le este promisă. Această speranţă poate și trebuie să le modeleze comportamentul și alegerile pe care le au de făcut, inclusiv cele dintr-un an electoral.

Este capitalismul în acord cu Biblia?

Mulţi vor recunoaște că nu s-au gândit niciodată la această întrebare, trăind statu-quoul fără să-l evalueze critic.

Predare completă – O viaţă întreagă, în două cuvinte

Dintre toate deciziile pe care a trebuit să le luăm vreodată, le putem identifica ușor pe acelea care ne-au schimbat viaţa și ne-au testat caracterul. Pentru Eric Liddell, o astfel de decizie a implicat renunţarea la o cursă olimpică în favoarea credinţei sale.

Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus | Recenzie de carte

Cartea „Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus“ provoacă atât ateul și agnosticul, cât și creștinul convins sau plin de întrebări să privească persoana lui lisus din Nazaret într-o nouă lumină.

Eu cu cine votez?

Umorul de situaţie al lui Ion Luca Caragiale, descris prin replica cetăţeanului turmentat „Eu cu cine votez?“1, capătă în societatea recentă un caracter tragico-dramatic. Întrebarea care o precedă interoghează sensul actului electiv manifestat prin vot liber, universal, egal și secret: De ce să votez?

Înţelepciunea care vine de sus

„Cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat!” (Iacov 4:17). Totuși Iisus întreabă: „Vrei să te faci sănătos?” El arăta că binele nu poate fi săvârșit oricum sau împotriva voinţei omului și că voinţa ca atare trebuie tratată cu respect înainte ca puterea lui Dumnezeu să trateze boala.

Cum să iei decizii corecte în timpuri nebune

Viaţa pe care o trăim azi lucrează împotriva noastră. Ritmul mult mai alert, jobul mult mai stresant, copiii mult mai energici și neascultători, guvernul tot mai corupt și iresponsabil, sănătatea tot mai ameninţată, informaţiile tot mai multe și mai incorecte sau incomplete - toate acestea și încă multe altele ne faultează la fiecare pas.

Misterul zilei a șaptea (I) – Pământul este martor

Grace Community, o bisericuţă evanghelică americană, publică pe site-ul ei o mulţime de cărţi electronice, între care unele religioase, apologetice, cum ar fi Open...

Cum pot deveni autentic?

„«Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel (...) şi mă vor întreba: ’Care este Numele Lui?’, ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt.»“ (Exod 3:13-14) Doar Dumnezeu ar fi putut să poarte un astfel de nume. Eu nu pot spune despre mine că sunt cel ce...

Turnură neașteptată în cazul pastorului Abedini

O turnură neașteptată a cazului pastorului Saeed Abedini, eliberat recent din detenţie în Iran, demonstrează vulnerabilitatea opiniei publice la manipulare printr-un acces trunchiat la informaţie.

Creștinism pe hârtie: Erori în folosirea termenului

A fost suficientă apariţia crizei refugiaţilor pentru ca sintagme asociate creștinismului să fie utilizate uneori până la saturaţie. La prima vedere, pare că ameninţarea la adresa identităţii creștine a generat o resuscitare a spiritului religios în Europa. În fapt, este posibil ca prezenta clamare a creștinătăţii să fie mai mult o abordare din instinct decât...

Statul Islamic și realitatea următorilor ani

În momentul de faţă ne găsim într-o situaţie fără precedent în istoria recentă. Orientul Mijlociu se află sub asediul grupării jihadiste SI (Statul Islamic), care controlează deja teritorii din Siria și Irak, iar campania sa de recrutare a ajuns până în India. Deși NATO pregătește o campanie împotriva acestei grupări, cel mai realist ar fi...

Biserica Prezbiteriană declară căsătoriile gay „creștine”

Biserica Prezbiteriană din Statele Unite a votat pe 19 iunie să schimbe „constituţia” bisericii nu doar pentru a permite oficierea căsătoriilor gay, ci și pentru a le declara creștine.

Trei lucruri pe care le pot învăţa creştinii de la musulmani despre rugăciune

În ciuda diferenţelor culturale şi religioase, creştinii şi musulmanii pot învăţa multe lucruri unii de la alţii, mărturie fiind chiar musulmani (precum Malala Yousafzai, fetiţa împuşcată pentru că militează pentru dreptul la educaţie al fetelor musulmane) care s-au distins în zgomotul contemporan prin discursul la care creştinii au rezonat.

Creştin marocan, închis din cauza credinţei sale

Un creştin marocan a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare şi amendat cu 5.000 de dirham (600 $) pentru că „zdruncină credinţa musulmanilor".

Surprinzător de mulţi nord-americani nu cunosc niciun creștin

Unul din cinci necreștini din America de Nord nu cunoaște niciun creștin. Aceasta este concluzia unei noi cercetări a Centrului Gordon-Conwell pentru Studierea Creștinismului în Context Global. La nivel mondial, cifrele exprimă o situaţie mult mai rea: mai mult de 8 din 10 necreștini nu cunosc personal niciun creștin, în condiţiile...

De ce a închis Facebook pagina filmului creștin „Unstoppable”

Săptamâna trecută, site-ul filmului documentar „Unstoppable", realizat de actorul creștin Kirk Cameron, a fost cenzurat de Facebook și Youtube pentru o scurtă perioadă de timp, precizează Christian Post. Purtătorul de cuvânt al site-ului de socializare a negat cenzura pe motiv de judecată de valoare și a reclamat o eroare a...

Lee Strobel va preda apologetică la o universitate creștină

Apologetul creștin Lee Strobel, cunoscut publicului român mai ales datorită trilogiei „Pledoarie pentru..." (Creator, Credinţa creștină, Cristos) a acceptat postul de profesor universitar la Universitatea Baptistă Houston, a anunţat Christian Post.

„Portret de fanatic, portret de creştin”- Semnele timpului, februarie 2013

Fanatismul religios doare. Şi îi doare cel mai rău pe cei etichetaţi ca fanatici, printr-o generalizare cauzată de acţiunile câte unui om, care pierde viziunea creştină. Fanatici există în fiecare religie, dar tocmai despre creştini a spus Gandhi: „Îmi place Christosul vostru. Nu-mi plac creştinii voştri. Creştinii voştri sunt atât de diferiţi de Christotul vostru"....