Milioane de creştini s-au rugat pentru cei persecutaţi

271

Milioane de creştini din întreaga lume au participat la Ziua Internaţională a Rugăciunii pentru Biserica Persecutată.

Pe 13 noiembrie, creştinii din întreaga lume au rememorat tragediile prin care au trecut fraţii lor de credinţă şi s-au rugat pentru cei care suferă în continuare din cauza persecuţiilor, în cadrul unui proiect iniţiat de organizaţia Open Doors, notează christianpost.com.

„Speranţa noastră este ca tot mai mulţi oameni să conştientizeze amploarea pe care a luat-o persecuţia creştinilor", a declarat Paul Estabrooks, specialist în comunicare al organizaţiei Open Doors.

Printre tipurile de persecuţie cel mai des întâlnite se numără închisoarea, izolarea de familie, tortura şi martiriul. Unul dintre principalele motive ale persecuţiei îl reprezintă răspândirea accelerată a creştinismului în diverse părţi ale lumii.

În ţări precum India, China sau Iran, creştinismul este în continuă creştere, iar faptul acesta stârneşte reacţii violente, în special în lumea musulmană, a precizat Estabrooks.

Coreea de Nord, Iranul, Arabia Saudită, Afganistanul, Somalia, Republica Maldive, Yemenul, Irakul, Uzbekistanul şi Laosul sunt principalele ţări persecutoare, potrivit unui top întocmit de organizaţia Open Doors din SUA.