Dezbatere la New York între atei şi creştini

59

Pe fondul persecuţiilor religioase şi al violenţelor care îngenunchează o lume întreagă, o întrebare persistă: „Ar fi lumea mai bună fără religie?".

Pe 15 noiembrie, ateii şi credincioşii din New York vor încerca să răspundă la această întrebare în cadrul unei dezbateri găzduite de revista Slate şi de organizaţia Intelligence Squared, notează christianpost.com.

Dezbaterea moderată de John Donvan, corespondent special al ABC News Nightline, va încerca să clarifice în ce măsură conduce religia spre rău sau spre bine. Publicul va avea ocazia să pună întrebări şi să îşi spună opinia cu privire la aspectele care se vor aduce în discuţie.

Argumentele împotriva religiei vor fi aduse de profesorul şi filosoful Anthony Clifford Grayling şi de Matthew Chapman, stră-stră-nepotul lui Charles Darwin. Celor 2 li se vor opune David Wolpe, rabin al Templului Sinai din Los Angeles, şi Dinesh D'Souza, director al Colegiului King din New York.

„Creştinismul este religia cu cea mai rapidă creştere în Asia, Africa şi America de Sud. Altfel spus, lumea ia parte la o adevărată renaştere religioasă, iar ateii sunt complet consternaţi. Au crezut că au câştigat, dar acum văd că nu a fost aşa şi devin tot mai agresivi", a declarat fostul analist politic din timpul conducerii Reagan.

(Foto: Dreamstime)