Rugăciuni înainte de întâlnirile publice? Curtea Supremă din SUA va decide

11

Curtea Supremă din SUA a acceptat luni să examineze dacă înălţarea unei rugăciuni înaintea unei întâlniri administrative locale violează Primul Amendament al Constituţiei americane, care separă biserica de stat.

Problema s-a pus în orașul Greece din statul New York, unde oficialii au pus pe picioare un sistem de rugăciuni înainte de întâlnirile locale. Curtea Supremă va decide dacă prin aceasta s-a încălcat vreo libertate consfinţită prin Constituţie.

La cel puţin două întâlniri au fost persoane care s-au plâns că sunt obligate să asculte în mod repetat rugăciunile creștinilor. Aceștia s-au plâns oficialităţilor că prin această politică se simt marginalizaţi de comunitate.

După ce orașul a refuzat să își schimbe politicile, doi dintre critici au intentat proces la curtea federală. Unul dintre ei este evreu, iar celălalt este ateu. Cei doi susţin că prin această politică sunt discriminaţi toţi non-creștinii. Iniţial, cazul a fost respins, dar după apel a ajuns la Curtea Constituţională, scrie Christian Science Monitor.