Cum ar putea Biserica să îţi „ucidă” familia?

209

Știu că n-aș divorţa de tine. Și cu siguranţă nu te-aș ucide. Cu toate acestea, nu mă pot abţine să cred că mie și copiilor ne-ar fi fost mai bine dacă nu mai erai în viaţă." Acestea au fost afirmaţiile unei soţii de pastor, adresate soţului ei după 18 ani de slujire în biserică. Cu siguranţă, ceva e complet neînregulă. Poate implicarea în viaţa Bisericii să distrugă familia?, se întreabă Cristianity Today.

Tendinţa de sacrificare a familiei în interesul bisericii reprezintă una dintre dilemele care persistă în discursul teologic și care poate afecta armonia vieţii de cămin. Într-un articol scris pentru Christianity Today, un grup de pastori sesizează că este ceva în neregulă cu termenii în care este formulată această problemă.

Efectele slujirii în Biserică asupra căsniciei pastorului și efectele căsniciei pastorului asupra slujirii sunt rareori discutate, cu toate că ele se află într-o relaţie de interdependenţă, constată autorii articolului. Din discuţiile purtate cu alte familii implicate în mod activ în viaţa bisericii, ei au identificat două provocări principale cu care se pot confrunta familiile creștine.

Primul factor stresant: slujirea ca stil de viaţă

„Biserica nu este un loc de muncă. E un stil de viaţă. Însă, mă simt ca și cum mă prefac faţă de copii de mult timp", afirmă un pastor, citat de către autori. După consumarea energiei în activităţi de consiliere și activitate spirituală, interesul și disponibilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viaţa celorlalţi membri ai familiei sunt destul de reduse. Problema este că, în ciuda presiunii interioare, mulţi dintre pastori continuă în același ritm, ignorând consecinţele până în momentul în care apare o criză.

Una dintre soluţiile sugerate de către autorii articolului este ca cei care sunt implicaţi activ în slujire să își ia timp pentru exerciţii fizice, vacanţe, concedii, hobby-uri. Nu în ultimul rând, trebuie să își impună limite ferme și să își implice familia în activităţile pe care ei le desfășoară, ceea ce ar putea crea multe beneficii.

Al doilea factor stresant: disputa de prioritate între biserică și familie

Presiunea de a fi disponibil în interesul bisericii creează un conflict de loialitate între aceasta și familie. Pastorii, preoţii sau orice slujitor al bisericii poate fi preocupat de a „face lucrarea lui Dumnezeu" până la nivelul la care să își neglijeze viaţa de familie. Confruntate cu o asemenea situaţie, multe soţii consideră că este de datoria lor să se sacrifice pe sine, inclusiv aspiraţiile personale. În contrast cu această percepţie, autorii o citează pe Diane Langberg, specialistă în psihologia familiilor creștine: „Multe soţii de pastor adoptă o mentalitate de martir. Abandonul nu este o dovadă de spiritualitate în nicio circumstanţă. Abandonarea soţiei este opusă intenţiilor lui Dumnezeu. Sintagma «răstignirea eului» a acoperit o mulţime de păcate", a afirmat psihologul american.

Confuzia fatală

Mulţi creștini răspund, fără să ezite, „Dumnezeu" atunci când sunt întrebaţi care ar trebui să fie prima prioritate în viaţă. Și, desigur, răspunsul este corect. Însă, aceasta poate constitui o provocare deosebită pentru cei implicaţi în slujirea religioasă pentru că există tendinţa de a-L confunda pe Dumnezeu cu Biserica, susţine Ministry Today. Aceasta nu este o simplă eroare, ci este expresia unei înţelegeri greșite a priorităţilor spirituale, ce poate avea consecinţe negative, consideră analiștii revistei americane.

Pentru a genera echilibru, slujitorii Bisericii trebuie să își dezvolte abilitatea de a rămâne disponibili nevoilor enoriașilor, dar nu de a-și modela atitudinile și comportamentele în funcţie de aceștia. Aici trebuie exercitată o negociere eficientă de care ambele părţi trebuie să fi conștiente. O ierarhizare adecvată a rolurilor spirituale și o percepţie corectă a implicaţiilor acestora poate regenera viaţa de familie, astfel încât slujirea faţă de Biserică să devină un ideal marcat de perspectiva echilibrului.