Este posibilă aducerea la viaţă a „Grădinii Raiului”?

10

Oamenii de ştiinţă încearcă să readucă la viaţă biblica Grădină a Edenului, care se pare că ar fi fost „localizată" în antica Mesopotamie, pe teritoriul actual al Irakului.

Inginerul Azzam Alwash, fondatorul unei organizaţii ecologice numite Nature Iraq, vrea să reconstruiască zona unde se presupune că ar fi fost situată Grădina Eden. În timpul regimului Saddam Hussein, autorităţile ar fi dorit transformarea acestei grădini în teren agricol, drept pentru care mlaştinile au fost secate, iar cantitatea de apă care ajungea acolo redusă, obligându-i în mod subtil pe locuitorii zonei să plece, notează ProTv.ro.

Azzam Alwash doreşte ca, împreună cu autorităţile, să construiască canale şi grinduri pentru a menţine zona umedă tot timpul anului, iar in final aceasta să fie declarată parc naţional. De asemenea, speră ca, prin ajutorul pe care îl vor oferi foştilor locuitori din această zonă, aceştia să polueze mai puţin şi să folosească resursele într-un mod mai responsabil. Totodată, se aşteaptă ca turismul să fie o sursă de venit şi un stimulent pentru protejarea zonei.