Șase alimente care te îmbătrânesc

7384

Uită de produsele cosmetice anti-îmbătrânire. Cea mai eficientă modalitate de a-ţi păstra un look tânăr este evitarea anumitor alimente care, consumate regulat, te îmbătrânesc.

Primul pe lista celor de la Huffington Post este zahărul. Atunci când există un exces de zahăr în organism, zahărul se atașează de colagen, ceea ce face ca pielea să arate dură și inflexibilă. Aceasta regulă este valabilă și pentru băuturi bogate în zahăr, precum cola sau cele sportive. Eliminarea zahărului din dietă este și secretul lui Wendy Powell, din oraşul Truro, Anglia, care la 40 de ani arată ca la 20.

La fel ca zahărul, grăsimile fac pielea să arate îmbătrânită, din cauză că înfundă și întăresc arterele, dar și vasele de sânge mai mici.

Sarea deshidratează organismul. Atunci când ești deshidratat, oboseala se instalează repede, ceea ce face ca pielea să arate obosită. De asemenea, excesul de sare contribuie la afecţiuni ale rinichilor și ridică tensiunea. Cafeaua și produsele ce conţin cafeină deshidratează și ele organismul, având același efect la exterior.

Carbohidraţii dăunează colagenului și fibrelor din piele, iar alcoolul deshidratează corpul, cauzează apariţia ridurilor prin distrugerea colagenului, dar și aspectul roșu și imflamat al pielii.