Fascinaţia identificării lui antichrist în lumea de azi

222

Din timp în timp, o nouă declaraţie legată de un potenţial antichrist reuşeşte să facă valuri, indiferent că acesta este identificat sub forma unei persoane sau entităţi instituţionale. În istorie, atât comunismul, cât şi Uniunea Europeană au fost considerate sursa răului. În ultima vreme, ochii se îndreaptă spre cel mai nou continent al lumii sau, mai concret, spre preşedintele lui. Ce se află însă în spatele psihologiei căutării şi identificării unui antichrist convingător?

Conform definiţiei, cuvântul antichrist nu se referă la cineva sau ceva care este opusul lui Iisus Christos, ci la cineva sau ceva care Îi ia locul lui Mesia, care îşi arogă autoritatea pe care o are Dumnezeu. De exemplu, doctrina Bisericii Mormone arată că antichrist este „oricine sau orice care contraface adevărata Evanghelie sau planul de mântuire şi care, public sau în secret, acţionează împotriva lui Dumnezeu". În islam, antichristul este forţa răului din mitologia musulmană. Deşi persoana aceasta nu apare în Coran, musulmanii cred că acesta va apărea în viitor, înainte de ziua judecăţii.

În lumina acestor explicaţii, afirmaţia unui pastor american controversat – care identifică Statele Unite ale Americii cu antichristul – pare puţin surprinzătoare. Pastorul baptist Robert Jeffress a declarat recent, într-o predică în megabiserica din Texas pe care o păstoreşte, că el nu crede că preşedintele Barack Obama este antichristul, dar că susţinerea permanentă pe care preşedintele o acordă căsătoriilor gay pavează calea apariţiei antichristului. „Pentru prima dată în istorie, preşedintele ţării noastre a propus public schimbarea unei legi fundamentale a societăţii (ca să nu mai spun a lui Dumnezeu). Dar această căsătorie trebuie să aibă loc între o femeie şi un bărbat. O asemenea propunere, care modifică însăşi Legea lui Dumnezeu, dar care nu a fost penalizată deloc de societate, ilustrează cum poate un lider mondial să se opună legilor lui Dumnezeu, fără nicio repercusiune", explică Jeffress.

Mult mai direct, liderul suprem al Iranului, aiatolahul Ali Khamenei, declarase joi, cu câteva ore înainte de decizia referitoare la înarmarea nucleară, că „Statele Unite sunt Satana, dar că este dispus să negocieze pentru a împiedica răspândirea răului".

În trecut, pastorul Jeffress făcuse afirmaţii dure şi la adresa mormonilor, musulmanilor, evreilor, catolicilor, dar şi în dreptul homosexualilor şi lesbienelor. Mai mult chiar, într-o predică pe care a ţinut-o în 2012, Jeffress le-a cerut credincioşilor să nu voteze cu Obama, pentru că acesta va pava calea antichristului, un mesaj similar celui din urmă cu câteva zile. În situaţia dată însă, pastorul îi sfătuieşte pe credincioşi să studieze profeţiile cu atenţie, deoarece acestea sunt neglijate şi încă necunoscute de creştini. Creştinii leagă apariţia antichristului de cea de-a doua venire a lui Iisus Christos. Mai exact, antichristul îşi va face apariţia chiar înainte de revenirea lui Iisus, încercând să îi înşele pe oameni.

Includerea lui Barack Obama în acest discurs nu este deloc surprinzătoare. De altfel, Obama a fost considerat încă de la începutul primului său mandat în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii un cal troian introdus în mijlocul naţiunii cu numărul cel mai mare de creştini. I s-au contestat naţionalitatea, credinţa religioasă, dar şi numeroasele decizii care contrazic morala creştină pe care o proclamă. În sondajele de opinie (cel mai recent din aprilie 2013), unul din patru americani îl suspectează pe Barack Obama că ar fi antichristul. Din aceştia, 13% dintre cei chestionaţi „sunt convinşi de acest lucru", în timp ce un număr similar acceptă că „este posibil".

O opinie similară a exprimat în 2011 şi Vishal Mangalwadi, unul dintre cei mai importanţi intelectuali creştini din India. Acesta considera că America va da naştere lui Antichrist în secolul al XXI-lea, prin îmbinarea lăcomiei sale cu abuzul de putere şi problemele economice cu care se confruntă. Pentru el, denumirea de „antichrist" nu are însă un sens teologic, autorul indian folosindu-l cu referire la spiritul răului care captivează puterile politice şi economice, transformându-le în puteri opresive.

„Antichrişti celebri”

Statele Unite sau Obama sunt numai vârful aisbergului, într-o lungă istorie de personalităţi sau instituţii care au fost identificate cu antichristul.

Policarp, ucenic al apostolilor în primul secol, îi numea antichrist pe cei care predică o doctrină falsă. Mai concret, Irineu, un apropiat al lui Policarp, îi considera pe gnostici antichrist. O interpretare asemănătoare a făcut şi Ieronim, în secolele IV-V d.Chr., care declara că cei care „schimbă cuvintele Bibliei fac parte din sinagoga lui antichrist".

Ulterior, autorul creştin Tertulian interpretase că antichristul despre care scrie apostolul Pavel în a doua epistolă către tesaloniceni (puterea a cărei trăsătură principală este fărădelegea) este Imperiul Roman, care îi prigonea aspru pe creştini. Asemănător, în Rusia de secol al XVII-lea, ţarul Petru cel Mare a fost considerat tot antichrist, din cauza persecutării preoţilor creştini ortodocşi.

În biserica occidentală pre-Reformă, arhiepiscopul Arnulf din Rheims este primul care etichează un papă ca fiind antichristul, în 991 d.Chr. Acesta îl acuză pe Papa Ioan al XV-lea că este „fără cunoaştere şi fără înţelepciune şi că stă în templul lui Dumnezeu, intitulându-se Dumnezeu".

La rândul ei, papalitatea a îndreptat degetul spre aproape toţi marii reformatori, între care Martin Luther, John Calvin, Thomas Cranmer, John Thomas, John Knox şi Cotton Mather, pe care i-a considerat „eretici şi antichrişti", din cauza interpretării noi a Bibliei faţă de ceea ce fusese cunoscut până atunci.

În istoria recentă, dispensaţionaliştii (curent creştin evanghelic care se preocupă de interpretarea biblică a evenimentelor viitorului) şi-au creat un scop din identificarea antichriştilor, între care s-a numărat şi fostul preşedinte al Uniunii Sovietice în perioada 1985-1991, Mihail Gorbaciov.

Chiar anul trecut, mogulul media creştin Pat Robertson identifica islamul cu antichristul, făcând o legătură suplimentară între camerele de filmat şi semnul fiarei. Iar lista poate continua.

Facinaţia pentru rău şi antichrist

Ce se află însă în spatele acestei fervori pentru identificarea răului suprem? Pe de o parte, contextul istoric este unul favorabil. În fiecare perioadă de tulburări sociale şi economice, retorica antichristică s-a intensificat, explică Bernard McGinn, autorul lucrării Antichristul: 2.000 de ani de fascinaţie umane pentru rău.

Pe de altă parte, nemulţumirea socială permanentă, vădită în efervescenţa cu care oamenii din diferite regiuni ale globului îşi manifestă insatisfacţia, dar şi apetenţa pentru scenarii apocaliptice fac ca subiectul să constituie o fascinaţie a ultimilor ani. Finalul lumii, anticipat sau aşteptat, este o scenă pe care tot mai mulţi sunt curioşi şi dornici să o vadă, arată McGinn.