Femeia în biserica creștină, între marginalizare și ignorare

2603

Mai există misoginism în biserica creștină? De ce în unele culte creștine femeile au un rol marginal, fiind considerate inferioare bărbatului când poziţia femeii, la începuturile creștinismului, era cu totul diferită?, se întreabă un academician englez.

Femeile care au avut o contribuţie majoră în răspândirea creştinismului, de-a lungul vremii, au fost uitate de către Biserică, susţine un studiu realizat de un academician englez de la Universitatea din Manchester, informează Phys.org.

Profesorul Kate Cooper a ajuns la concluzia că această contribuţie importantă a femeilor din primele două secole a fost neglijată de Biserică. Analiza efectuată de Cooper a dus la identificarea a zeci de femei creştine care au influenţat decisiv răspândirea creştinismului.

Femei precum Lidia din Filipi, Perpetua din Cartagina sau Tecla din Iconium se află în lista femeilor ignorate menţionată de Cooper. Academicianul britanic consideră că un moment decisiv în schimbarea atitudinii faţă de femei a fost convertirea lui Constantin cel Mare, eveniment care a condus la instituţionalizarea creștinismului şi, implicit, numirea episcopilor bărbaţi ca oficiali guvernamentali, femeile fiind pur și simplu șterse în mod intenţionat din istoria creștinismului. „Femeile au predicat Evanghelia în mod regulat în primele două secole ale creștinismului, și în unele comunităţi ele au efectuat si botezuri. Aceste femei care au avut o prezenţă radicală și puternică în perioada bisericii timpurii au fost ascunse în istorie”, a menţionat Cooper.

Este trist că o religie care a început cu o mamă și minunatul său Copil a trebuit să aibă dificultăţi în a aminti și onora contribuţia femeilor, a concluzionat academicianul britanic.

Misoginismul creștin, moștenire a Evului Mediu?

Dacă la începuturile ei, noua religie creștină a fost o promotoare a egalităţii femeilor cu bărbaţii, cu timpul nu a mai preluat încărcătura revoluţionară a mesajului lui Iisus Hristos, susţine și EVZ. Spre exemplu, jurnaliștii cotidianului românesc îl menţionează pe Marbode de Rennes, care în secolul XII, într-o diatribă extrem de violentă, considera femeia „cea mai rea dintre capcanele întinse de diavol” şi „rădăcină a tuturor viciilor”. Chiar şi calitatea sufletului femeilor era socotită inferioară celei masculine. De aici şi părerea că Dumnezeu ascultă cu precădere rugăciunile bărbaţilor.

Prin contrast, atitudinea lui Iisus faţă de femei a fost cu totul inovatoare. S-a înconjurat de femei, le-a considerat egale bărbaţilor din jurul lor. Însă, în ciuda egalităţii conturate de evanghelii, Biserica n-a putut trece de practicile și tradiţiile societăţii. Structurile patriarhale ale evreilor și greco-romanilor, dar și tradiţia intelectuală a filosofilor greci, nu au permis proclamarea egalităţii dintre femeie și bărbat, constată şi Historia.ro.

Mulţi istorici au fost preocupaţi să înţeleagă cauzele care au condus la erodarea rolului femeii în creștinism. „Frica în Occident” este probabil cea mai cunoscută lucrare a lui Jean Delumeau. Analizând fricile colective ale societăţilor din Europa Occidentală, concluzia istoricului francez este că Europa a fost mult timp dominată de intense psihoze colective, printre care şi frica de femeie, ca reprezentant al Diavolului pe pământ. Delumeau ne spune că marginalizarea femeii în cultura creștină a fost accentuată și de ideea sfârșitului lumii iminent, căreia i s-a asociat exaltarea virginităţii, a castităţii și, bineînţeles, de interpretarea masculinizată a păcatului originar. Delumeau conchide că „era în firea lucrurilor ca o epocă atât de înfricoșată de Judecata de Apoi, de diavol și de acoliţii săi să dea o nouă dimensiune fricii milenare provocate de cel de-al “doilea sex”.

Pe de altă parte, încercarea de a repoziţiona femeia în cadrul societăţii creștine a determinat ca sub impulsul mișcărilor feministe lucrurile să fie împinse într-o altă extremă. Battany Hughes, expert în istorie antică, a numit femeile „sângele care a dat viaţă creștinismului”. Considerând că acestea au avut un rol dominant în dezvoltarea creștinismului, mai important chiar decât bărbaţii, specialistul în istorie antică se întreba „cine știe dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie?”. Aceasta se dorea a fi o întrebare care să spulbere două milenii de creștinism.

Interdicţiile, uneori ciudate, care se menţin în unele confesiuni creștine faţă de femei pot fi rezultatul perpetuării unei mentalităţi cu totul străine de spiritul învăţăturilor lui Hristos. Faptul că modelul feminin este încadrat între extreme, marginalizare, pe de o parte, expunere radicală, pe de altă parte, ar trebui să rămână un avertisment nu doar pentru teologii creștini, ci pentru toţi cei a căror percepţie despre creștinism a fost deformată de concepţii eronate, perpetuate de-a lungul secolelor.