„Alege iubirea” – cea mai recentă campanie pro-musulmani

36

Un grup creştin şi unul evreu au demarat o campanie pro-islam, ca răspuns la afişele apărute luna trecută în staţiile de metrou din New York, care încurajau un război împotriva musulmanilor.

Grupul evreu „Rabini pentru drepturile omului" şi grupul creştin „Străinii" au răspuns cu un mesaj de pace şi iubire, pe care l-au afişat chiar lângă îndemnurile criticate. Noul slogan afirmă: „Dacă trebuie să alegi între iubire şi ură, alege iubirea. Ajută la oprirea habotnicismului împotriva vecinilor noştri musulmani", relatează Russia Today.

Afişele antiislam ce au apărut la sfârşitul lunii septembrie îi descriu pe musulmani drept „sălbatici" şi au textul „În orice război dintre omul civilizat şi omul sălbatic, susţineţi-l pe omul civilizat. Susţineţi Israelul. Luptaţi împotriva Jihadului". Campania a fost lansată de grupul antiislamist Iniţiativa Americană pentru Apărarea Libertăţii, care a obţinut în instanţă dreptul de a promova acest slogan.

Iniţial, primăria oraşului New York interzisese iniţiativa din cauza limbajului jignitor, dar un judecător federal a decis că interdicţia primăriei este ilegală, deoarece încalcă primul amendament al Constituţiei Statelor Unite, cel privitor la libertatea de exprimare.