În închisoare pentru că au atins Coranul murdari

6

    O familie creștină din Pakistan a fost condamnată marţi la 25 de ani de închisoare pentru că a pângărit Coranul, raportează ANS.    Munir Masih și soţia sa Ruqqiya Bibi au fost condamnaţi marţi (2 februarie 2010) la 25 de ani de închisoare pentru că au pângărit Coranul, atingându-l cu mâinile nespălate. Conform regulilor Islamului, nimeni nu are voie să atingă Cartea Sfântă dacă nu s-a spălat pe mâini în prealabil. Spălarea mâinilor face parte din ritualul Wudu care este obligatoriu înaintea oricărei rugăciuni sau a unei atingeri a Cărţii lui Allah.

    În baza acestei interdicţii, în decembrie 2008, lui Ruqqiya Bibi și soţului ei le-a fost intentat un proces. Codul Penal al Pakistanului prevede pedeapsa cu închisoare pe viaţă pentru astfel de acte de pângărire a Coranului.

    Conform lui Nasir Saeed, directorul Centrului pentru Ajutor Legal, Asistenţă și Stabilitate (CLAAS), inculpaţii au fost eliberaţi pe cauţiune, dar musulmanii conservatori au făcut presiuni asupra Poliţiei pentru ca incriminaţii să fie acuzaţi de blasfemie împotriva profetului Mohamed, o ofensă și mai gravă care se pedepsește cu moartea. Astfel, celor doi le-a fost intentat un nou proces. Pe data de 18 februarie 2010 ultima pledoarie a apărării a fost prezentată de avocatul  Asociaţiei Britanice CLAAS, Tahir Gul Sadiq. Sentinţa dată lui Ruqqiya Bibi și Munir Masih a fost 25 de ani de închisoare.

    Directorul Centrului britanic a declarat pentru ANS că familia creștină a fost susţinută financiar încă de când a intrat în această problemă. El mai precizează că imediat după terminarea procesului, Poliţia i-a luat pe cei doi de la tribunal și i-a repartizat separat, pe Ruqqiya într-o închisoare pentru femei, iar pe soţul ei în penitenciarul pentru bărbaţi din regiunea Kasur.

    ”Asociaţia noastră este mâhnită pentru sfârșitul trist al acestui proces și ne propunem să înaintăm o plângere la Înainta Curte din Lahore pentru ca familia de creștini din Pakistan să fie eliberată” a mai declarat directorul Saeed.

    Cazul de faţă este doar unul dintre cele preluate de asociaţia CLAAS care dorește să lupte împotriva folosirii abuzive a legii blasfemiei în Pakistan împotriva creștinilor. În cadrul acestei campanii, asociaţia britanică pune la dispoziţie celor care doresc să susţină iniţiativa lor, o petiţie on-line care poate fi semnată de oricine, pe site-ul asociaţiei, aici.