Islamul şi creştinismul îşi dispută lumea

5990

    „Islamul a intrat de două ori în Europa şi a părăsit-o… Poate că, prin voia lui Allah, următoarea cucerire va fi realizată prin predicare şi ideologie. Cucerirea nu trebuie să se facă neapărat cu sabia… Poate că vom cuceri aceste locuri fără arme. Vrem o armată de predicatori şi învăţători care vor prezenta Islamul în toate limbile şi în toate dialectele", spune Yusuf al-Qaradawi, cleric musulman şi lider al Consiliului European pentru fatwa și investigaţii (ECFR).

    Patrick Sookhdeo, director internaţional al Barnabas Fund, crede că secularizarea a slăbit fundamentele iudeo-creştine ale societăţii occidentale, fapt ce le uşurează musulmanilor radicali eforturile de cucerire a ţărilor vestice. Mulţi creştini se ruşinează de identitatea lor din cauza trecutului tumultuos, care include două războaie mondiale, colonialismul, Holocaustul şi rasismul, susţine Sookhdeo.

    Deşi sunt încă o minoritate în Occident, musulmanii au cunoscut o creştere demografică spectaculoasă. La Amsterdam şi la Bruxelles, numele dat cel mai frecvent nou-născuţilor este Mahomed. Acelaşi nume ocupă poziţia a treia, în Anglia, în topul numelor date băieţilor la naştere. Factorii principali care explică islamizarea accelerată a Europei sunt, în opinia sociologilor, migraţia continuă, rata mare a naşterilor în rândul populaţiei musulmane şi convertirile frecvente ale europenilor care devin adepţi ai Islamului, conform Christian Telegraph.

    Populaţia musulmană s-a înmulţit de zece ori mai repede decât alte grupuri de populaţie, în perioada 2004-2008, conform Oficiului pentru Statistici Naţionale din Marea Britanie. Potrivit unor estimări, în 2007 existau cca. 1700 de moschei în Marea Britanie, 1600 de moschei în Franţa, peste 1200 de moschei în SUA şi peste 1000 de moschei în Germania. În ultimele luni, sute de new yorkezi au protestat în van împotriva planului de a se construi o moschee în apropiere de locul unde s-au aflat turnurile World Trade Center, prăbuşite în urma atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.

    Musulmanii vor fi o majoritate în Europa, până la sfârşitul secolului al XXI-lea. Aceasta este previziunea lui Bernard Lewis, specialist în studii orientale şi comentator politic.

    Totodată, se observă un proces invers, creştinismul câştigând teren în ţările musulmane şi nu numai. „Islamiştii se înşală: Islamul nu este religia care se extinde cel mai rapid în lume", susţine Ralph Peters de la New York Post, iar noul front este continentul african. Conform unui studiu realizat de Pew Forum, numărul musulmanilor a crescut în Africa de la 11 milioane, în 1900, la 234 milioane, în 2010. În schimb, numărul creştinilor din Africa a crescut de la 7 milioane, în 1900, la 470 de milioane, în 2010.

    O extindere rapidă a creştinismului se înregistrează şi în Asia. Numărul credincioşilor creştini a crescut de la 101 milioane, în 1970, la 351 milioane, în 2005. La Jakarta (Indonezia), în inima uneia dintre ţările cu cel mai mare număr de musulmani raportat la membrii altor religii, s-a desfăşurat, în aprilie a.c., un congres creştin, în ciuda presiunilor existente.

    „Pentru creştini, islamizarea crescândă a Occidentului poate fi văzută atât ca o provocare, cât şi ca o oportunitate de a ne ascuţi gândirea şi de a ne reînnoi acţiunea de evanghelizare", a declarat Patrick Sookhdeo. În opinia sa, creştinii ar trebui să înveţe de la musulmani zelul, angajamentul şi spiritul de sacrificiu.

Niciun articol afișat