Organizaţia Open Doors (Uși deschise) a lansat campania de rugăciune pentru musulmani în timpul Ramadanului. Calendarul de rugăciune propus acoperă problemele cele mai importante pentru care creștinii s-ar putea ruga în această perioadă, de la convertirea musulmanilor la oprirea persecuţiei creștinilor în ţările lor.
Organizaţia Open Doors (Uși deschise) a lansat campania de rugăciune pentru musulmani în timpul Ramadanului. Calendarul de rugăciune propus acoperă problemele cele mai importante pentru care creștinii s-ar putea ruga în această perioadă, de la convertirea musulmanilor la oprirea persecuţiei creștinilor în ţările lor.
Ramadanul este luna sfântă a musulmanilor, în care aceștia se roagă și postesc de la răsărit la apus. Anul acesta, Ramadanul se va desfășura între 11 august și 9 septembrie. „Este o ocazie extraordinară să te poţi ruga și pentru creștini, și pentru musulmani", afirmă președintele Open Doors, Carl Moeller. „Sărbătoarea Ramadanului oferă creștinilor din Occident o lună întreagă în care se pot concentra în rugăciune asupra populaţiei musulmane."
Conform organizaţiei, sunt peste 200 de grupuri musulmane de câte 100.000 de locuitori care nu au în mijlocul lor nici măcar un martor creștin. Importanţa rugăciunii a fost evidenţiată în foarte multe ocazii, când mărturii și experienţe ale musulmanilor convertiţi la creștinism au relevat faptul că Dumnezeu le-a vorbit acestora prin vise și viziuni, unele chiar în timpul Ramadanului. O astfel de experienţă este citată în revista AW , în care un șeic a primit o viziune cu privire la Dumnezeu.
„Rugăciunile noastre ajung acolo unde noi nu putem ajunge. Multe lucruri care par imposibile din punct de vedere omenesc, din perspectiva rugăciunii nu sunt niște imposibilităţi", afirmă fondatorul Open Doors, Brother Andrew. Rugăciunile nu vizează doar convertirea musulmanilor, ci și o cunoaștere mai bună a religiilor, organizarea de proiecte umanitare sau sociale ce pot fi derulate în comun. Una dintre marile nevoi este îmbunătăţirea condiţiilor pentru creștinii persecutaţi. În primele 10 ţări care persecută creștinii, 8 au guvern islamist. În topul 50 se regăsesc 35 de astfel de state.
„În timpul Ramadanului, creștinii pot realiza cel mai ușor că ei nu reprezintă o majoritate în lumea aceasta", observă David Harder, director de comunicaţii al postului TV SAT-7. Dacă Open Doors pune accentulpe rugăciune, SAT-7 este cel mai mare canal tv creștin care emite pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord. În perioada aceasta va emite programe special concentrate pe persoana și activitatea lui Iisus Christos. „Este un timp în care mulţi oameni din lumea arabă îl caută cu adevărat pe Dumnezeu. Avem multe experienţe ale unor oameni care, în timpul Ramadanului, au strigat către Dumnezeu să li se descopere, și li s-a răspuns prin vise", afirmă David Harder.
Începând cu Iranul și terminând cu Indonezia, ţara cu cei mai mulţi musulmani în raport cu numărul locuitorilor, fiecare zi a calendarului prezintă o ţară, problemele creștinilor de acolo și un text biblic de încurajare. Cele trei ţinte ale rugăciunii în această lună sunt: rugăciunea pentru cei persecutaţi, rugăciunea pentru întâlnirea musulmanilor cu Christos, rugăciunea ca lumina lui Dumnezeu să străpungă întunericul spiritual.













