Jimmy Carter despre Dumnezeu şi rolul religiei în politică

320

Jimmy Carter este cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite, fondator al Carter Center şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Într-un interviu pentru Huffington Post preşedintele Carter vorbeşte despre credinţă, despărţirea de Dumnezeu şi locul religiei în politică.

Religia şi politica ar trebui să fie două lucruri separate de un zid, dacă se poate, susţine fostul președinte american. În timpul exercitării funcţiei de preşedinte, credinţa personală ar trebui să fie clar separată de îndatoririle politice. „Nu cred că preşedintele Statelor Unite ar trebuie să favorizeze creştinismul, dacă el este adept, în detrimentul islamismului, a iudaismului şi a altor religii", spune Carter.

Pe de altă parte, fostul preşedintele este de părere că principiile credinţei personale trebuie aplicate şi în datoriile oficiale cu parteneri seculari. Asta în special pentru menţinerea păcii între naţiuni. „Îmi aduc aminte că în timpul războiului rece, stăteam în biroul oval şi învârteam un glob pământesc şi îmi imaginam că sunt Brezhnev în Moscova şi mă gândeam cum să fac să nu pornesc un conflict nuclear. Am încercat să îl înţeleg", povesteşte preşedintele.

Carter are şi un exemplu practic despre cum a aplicat religia în politică în timpul negocierilor dintre Israel şi Egipt. Deşi funcţia de mediator în Orient nu era trecută în fişa sa de post, preşedintele spune că s-a simţit responsabil să aducă pacea în Ţara Sfântă şi a fost binecuvântat cu doi interlocutori profund religioşi.

„Anwar Sadat era un musulman devotat, iar Menachem Begin, premierul Israelului, era un evreu religios, aşa că primul lucru pe care l-am făcut împreună a fost să compunem o rugăciune pentru publicul larg, în care să cerem să avem pace în zonă", îşi aminteşte fostul preşedinte.

Sadat chiar ar fi vrut să ridice un altar pe Muntele Sinai, care să fie folosit de către aceste trei religii, dar a fost asasinat la scurt timp după ce Jimmy Carter a părăsit Casa Albă, iar ideea a fost abandonată.

Deşi este de acord cu cei care susţin că religia divide, dând ca exemplu cruciadele, fostul preşedinte american crede că potenţialul marilor religii este de a aduce oamenii împreună. Premisele de bază ale religiilor sunt aceleaşi, spune el. „Dorinţa de pace, îngrjirea nevoiaşilor şi ospitalitatea stau la baza celor 3 mari religii religii: mozaismul, creştinismul şi islamismul. Ceea ce cauzează conflicte este viziunea radicală asupra celor trei".

Preşedintele, care a predat de 14 ori la şcoala duminicală cât timp a fost în funcţie, a fost profund influenţat de tatăl său, diacon baptist, dar şi de Billy Graham care, deşi i-a fost apropiat, nu a fost niciodată invitat să ţină predici la Casa Albă, fiindcă preşedintele întotdeauna a ţinut la separarea dintre biserică şi stat.

Cartea sa „Through the Year with Jimmy Carter", oferă devoţionale zilnice, care cuprind experienţe de credinţă din viaţa sa şi lecţii învăţate din Biblie. De 35 de ani, înainte să se culce, preşedintele şi soţia sa, Rosalynn, fac cu schimbul şi îşi citesc unul altuia cu voce tare, pasaje din Biblie, „iar când eu sunt plecat, ne asigurăm că citim aceleaşi versete", spune Carter.

Însă credinţa sa nu a fost mereu puternică. În 1966, Carter a suferit cea mai mare dezamăgire a vieţii sale – a fost învins în cursa pentru guvernator al Georgiei de către un „segregaţionist". În acel moment s-a despărţit de Dumnezeu. „Eram dedicat progresului social şi egalităţii între albi şi negri, iar Dumnezeu m-a dezamăgit, permiţând să fiu învins, în ciuda eforturilor mele".

Sora sa, o evanghelică renumită, Carter Stapleton, l-a readus pe drumul cel bun. Ea i-a sugerat că dezamăgirile din viaţă trebuie folosite pentru întărirea credinţei. „Trebuia să realizez că Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni, cu 'Nu', iar situaţiile care te trag înapoi îţi dau mai multă răbdare, iar răbdarea duce la o credinţă mai fermă", mărturiseşte preşedintele.

Deşi Jimmy Carter nu a pretins niciodată că întreaga viaţă se bazează pe credinţa în Dumnezeu, „întotdeauna am găsit reasigurare în rugăciune, când am fost dezamăgit, tentat sau trist. Cred în Dumnezeu şi ştiu că dacă am o dezamăgire mare, El este acolo".

Sursa: Huffington Post

(Foto: CarterCenter)