1.700 de ani de toleranţă religioasă în Europa, dar stăm tot prost

72

După 1.700 de ani de la naşterea toleranţei religioase în Europa, prin Edictul de la Milano din 313, liderii religioşi sunt îngrijoraţi cu privire la presiunea în care stau creştinii de pe continent. Iar îngrijorarea lor este confirmată de cel mai recent raport al Observatorului pentru Intoleranţă şi Discriminare a creştinilor, care enumeră numeroase cazuri de încălcare a libertăţii religioase.

„Creştinii încă mor în toată lumea din cauza credinţei lor în Iisus Christos, în timp ce în Europa actele de intoleranţă şi discriminare împotrva creştinilor sunt în creştere", arată Mitropolitul Ortodox al Franţei.

Iar afirmaţia sa se reflectă în raportul realizat de Observator, care enumeră numeroase acte de încălcare a libertăţii de conştiinţă, de închinare, de expresie, drepturile părinţilor şi ale copiilor creştini. Aceste peste o mie de acte au luat forma vandalismului faţă de clădiri creştine, a excluderii sociale, a intoleranţei în şcoli sau la locul de muncă.

„Deşi creştinii s-au bucurat de supremaţie, astăzi situaţia este diferită. Ei constituie o majoritate în anumite regiuni, dar creştinii practicanţi sunt doar o minoritate. Prin urmare, aceştia sunt trataţi cu ostilitate", a declarat Martin Kugler, de la Observator, într-un amplu interviu pentru site-ul Mercator.