Mitropolitul Muntenegrului: „NATO este al patrulea Reich”

114

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Sârbe (SPC) consideră că aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană este benefică, dar că ţara ar trebui să denunţe pactul NATO, care este „al patrulea Reich" şi „o continuare a fascismului".

„Liderii noştri trebuie să se gândească mai bine. Noi ar trebui să mergem spre Europa, dar spre ce fel de Europă? Europa aşa cum ea este astăzi – criminală, tiranică şi călcându-i în picioare pe cei săraci – este Europa de care avem noi nevoie?" a întrebat mitropolitul.

Mitropolitul mai consideră că este datoria ţării sale să se opună NATO. „Noi mergem spre Europa, dar trebuie să contribuim cu ceva, nu doar să cerşim în Europa. Primul lucru pe care l-ar putea face Muntenegru este să ceară naţiunilor NATO să denunţe pactul. Aceasta ar fi contribuţia Muntenegrului pentru Europa".

Muntenegru a fost invitat în anul 2010 să devină stat membru al Uniunii Europene, ce numără acum 28 de state suverane.