Libertatea religioasă s-a deteriorat în multe ţări

27

Într-un raport publicat ieri, Departamentul de Stat american a criticat Franţa și Elveţia pentru măsurile din ultimul an care au restrâns dreptul la libertate religioasă în ţările respective. În capul listei incriminatelor se află Coreea de Nord, Iranul și China.

 

Libertatea religioasă se deteriorează în multe ţări ale lumii, conform documentului International Religious Freedom Report publicat, ieri, de Departamentul de Stat al SUA.

Secretarul de stat american, Hillary Clinton a criticat unele ţări europene pentru „măsurile aspre" luate împotriva libertăţii religioase. Au fost citate ca exemple decizia Franţei de a interzice purtarea vălului musulman în spaţiile publice şi moţiunea elveţienilor pentru interzicerea construirii de noi minarete.

Ţările unde există cele mai grave încălcări ale dreptului la libertate religioasă sunt Coreea de Nord, Iranul, Myanmar (Burma), China, Sudan, Eritreea, Arabia Saudită şi Uzbekistanul, notează CNN. În China, există restricţii severe pentru adepţii lui Dalai Lama şi pentru musulmanii din vestul ţării.

Conflicte sângeroase şi violenţe interreligioase au loc în ţări ca Afganistan, Nigeria şi Irak. În raport se menţionează că în Afganistan „respectul faţă de libertatea religioasă s-a deteriorat în perioada acoperită de raport în special faţă de creştini ca grupuri şi ca indivizi."

„Libertatea religioasă este, deopotrivă, un drept uman fundamental şi un element esenţial oricărei societăţi prospere, paşnice şi stabile", a declarat Hillary Clinton. Libertatea religioasă include, în definiţia doamnei Clinton, dreptul de acţiona în conformitate cu propriile credinţe religioase, dreptul de a-ţi creşte copiii în cadrul unei credinţe religioase, dreptul de a publica texte religioase fără cenzură, dreptul de a-ţi schimba religia sau dreptul de a nu adera la o anumită religie, notează AFP.

Raportul Departamentului de Stat, care acoperă perioada cuprinsă între 1 iulie 2009 şi 30 iunie 2010, vine la câteva zile după ce, în perioada 9-11 noiembrie a.c., la Teheran, oficiali de la Vatican și oficiali iranieni au ajuns la o înţelegere privind principiile de respectare a libertăţii religioase. Vaticanul a publicat, în data de 16 noiembrie, o listă cu principii esenţiale pentru respectarea libertăţii religioase: cooperarea între creştini, musulmani şi membri altor religii pentru binele comun, pentru a răspunde provocărilor actuale, pentru a promova valorile morale, dreptatea şi pacea, pentru a proteja familia, mediul înconjurător şi resursele naturale.

Delegaţii Consiliului Pontifical pentru dialog interreligios şi cei ai Centrului iranian pentru dialog interreligios au ajuns la concluzia comună că religia nu poate să fie limitată la spaţiul privat, întrucât are şi o pronunţată dimensiune socială. Următoarea întâlnire a reprezentanţilor celor două părţi, pentru continuarea dialogului privind libertatea religioasă, va avea loc la Roma, în 2012, notează The Christian Telegraph.